the end

cred ca la fel ca si restul lumii, zilele acestea m-am gandit sa fac o mica sinteza a anului ce a trecut...poate e prea mult spus sinteza , dar cel putin sa impartasesc aici din concluziile pe care le-am tras de una singura, si , ma rog, cateva intamplari.
de la inceputul anului m-am trezit cu gandul ca 2008 va fi important pentru mine. un an al distractiei al prieteniilor, in care voi uita de conventii si reguli si voi trai asa cum imi doresc. si in parte a fost.
anul a inceput frumos cu party-uri, ciorbe mancate catre dimineata, prieteni , aventuri...ma apuca rasul doar cand imi amintesc... apoi din primavara am legat alte prietenii, cu oameni foarte frumosi pe care mi-i doream ca prieteni, seri lungi de monopoly, discutii multe, dezbateri, iesiri... in vara au urmat excursii foarte misto, momente multe care vor ramane in sufletul meu pentru totdeauna, vacanta cu aceiasi oameni dragi, senzatia de libertate, au fost si momente mai putin bune, mici intepaturi, mici insatisfactii, mici dezamagiri si apoi iar momente frumoase, aventuri, excitatie, descoperiri , frumusete...foarte multe planuri de viitor, foarte multe lamuriri interioare... s-a facut toamna, moment in care partial planurile de viitor mult dezbatute au inceput sa fie puse in practica, a urmat o perioada de monotonie, de care daca stau sa ma gandesc aveam mare nevoie, liniste, pauza, m-a ajutat sa imi clarific niste situatii si niste ganduri ale caror provenienta nu o stiam... si repede au venit lunile acestea de iarna, care au adus cu ele alta prietenie, alte discutii si dezbateri, foarte diferite de cele din inceputul anului... si apoi un soi de confirmare ca multe din raspusnsurile pe care mi le-am dat au fost pozitive si bine conturate, ceea ce nu poate decat sa ma bucure... iar acum in finalul lui 2008 urmeaza o vacanta care se anunta a fi superba, minunata Viena de Craciun si apoi in Italia, Brescia voi spune bun venit lui 2009, cu zambetul pe buze. inca sunt la varsta la care ma bucura trecerea unui an si ma multumeste inceperea unuia nou.
ca parti negative ( cu final pozitiv) ale lui 2008 as putea sa mentionez faptul ca am gresit unui suflet drag, am pierdut o prietenie veche, m-am incurcat si m-am abatut in vreo cateva randuri din drumul bun...si...cam atat. restul , daca s-au mai intamplat nu au fost atat de importante pentru a fi mentionate sau macar ca sa mi le amintesc acum.
concluzia...tot ceea ce trebuia sa mi se intample s-a intamplat. tot ceea ce am facut, bune sau rele au avut cu siguranta un final pozitiv. daca au fost dezamagiri pe parcurs acestea s-au datorat simplului fapt ca am avut asteptari prea mari, nu am gandit obiectiv sau nu am realizat ca anumite persoane nu mi se potrivesc si nu imi pot da ceea ce eu am nevoie...
sunt multumita. simt ca am crescut cat in 2 ani. cat de multe lucruri s-au schimbat, cat de mult m-am imbogatit. mai am mult de lucrat la mine ca si om, dar in momentul acesta simt ca si timp am destul pentru asta. ma bucur.
doresc tuturor multe bucurii si cele mai dorite impliniri... pup u! andreea

ceata

de ce este atat de greu sa gasesti un barbat? unul care sa stie sa te seduca cand tu nici macar nu iti dai seama, sa te trezesti pur si simplu cu gandul la el, sa stie ce sa iti spuna, cand si cum, sa stie sa se comporte indiferent de spatiul in care se afla, sa aibe curaj sa spuna ceea ce gandeste, sa stie ca pentru a face o femeie fericita nu trebuie neaparat sa cheltuie bani multi sau sa se depuna eforturi supraomenesti. e destul o mangaiere, un zambet, un secret, un sarut , o privire, un gest, un cuvant...
de ce se tem sa faca un pas inspre o femeie, daca ea l-a facut deja... ar trebui sa fie foarte simplu, nu? de ce considera barbatii ca toate femeile sunt la fel? de ce au incredere mai mare in tipologiile si prejudecatile existente decat in femeia care se afla in fata lor...e stupid... de ce se gandesc atat de mult la consecinte , cand ar putea sa traiasca momentul in sine si sa lase lucrurile sa decurga de la sine... traiesc intr-o nedumerire continua...e amuzant, e un joc...dar asta nu inseamna ca nu astept in continuare barbatul care sa ma scoata din ceata... si cum spuneam zilele trecute "sa fie barbatul pe care nici eu nu stiu ca mi-l doresc" :)

????????????????? :D

eu sunt eu si cu asta basta!!!

inspiratie

simt nevoia sa scriu ceva...si nu stiam despre ce..dar ca de obicei imi vine ideea dupa prima propozitie. asa ca am sa scriu despre faptul ca am descoperit in ultima perioada chiar din figurile publice romanesti oameni frumosi. oameni care impartasesc lumii mai mult sau mai putin din intimitatea lor,dar cu foarte multa sinceritate. oameni care pusi in peisajul lumii de azi ar parea cel putin boemi. adevarate surse de inspiratie. sunt oameni frumosi, care si-au depasit teama de a fi judecati si au confirmat existenta deziluziilor, framantarilor sufletesti, dezamagirilor, intrigilor personale, temerilor si in viata lor.la fel cum le avem noi toti,doar ca nu vrem sa recunoastem de teama sa nu fim vulnerabili. pentru ca viata inseamna mult mai mult decat patura de superficialitate cu care defilam de cele mai multe ori. viata si tot ce ne inconjoara are profunzime. oamenii, prietenii, iubitii, cunostintele noastre luati individual si scosi la purecat ne-ar face sa descoperim mult din complexitatea fiecaruia, dar cine e curios, nu? de ce ne-ar interesa mai mult decat sa ne salutam si sa stam la un ceai sau o cafea, de barfe, 15 minute si sa fim multumiti cu asta.?. poate ar trebui sa ne intereseze pentru ca s-ar putea sa fie ...interesant. s-ar putea sa ne surprinda foarte placut cum unii prieteni pe care consideram ca ii cunoastem suficient , ar putea sa ne rezerve surprize in privinta capabilitatilor lor, hobby-urilor lor sau modului de a privi anumite aspecte. am putea chiar sa invatam de la cei din jur, sa ne dezvoltam pana la urma si sa ne cunoastem tot pe noi. si asta doar daca ne-am uita mai atent. daca ne-am da putin interesul in a vedea cine sunt oamenii din jurul nostru. cu ce se deosebesc ei de altii, ce ne face sa ne petrecem timpul impreuna? tot la fel de superficiali cred ca suntem de obicei si cu persoana noastra. in acest sens ma refer la interesul efectiv fata de studiul si analiza propriei persoane. mergem des pe varianta "e bine si asa" sau "e suficient" cand de fapt nu e niciodata . unde s-a pierdut initiativa fiecaruia de a depasi asteptarile proprii sau ale celorlalti. ca si cunostinte, pasiuni, hobby-uri, activitati... de ce nu mai avem chef sa citim o carte? de ce nu mergem la un concert fara sa fie un "must", ci doar pentru ca apreciem muzica si artistii? de ce nu ne luam cativa prieteni de mana si sa mergem intr-un oras pe care nu l-am vizitat niciodata? de ce ne lipseste pe zi ce trece ambitia? (iar eu cu intrebarile mele existentiale :) )sunt toate lucruri pe care le observ , bineinteles, la mine. am ajuns sa ma apuc de citit o carte din necesitate ( desi dupa ce o incep imi place), cand sunt in tren sau trebuie sa stau intr-un loc mai mult timp fara o alta activitate... era doar un exemplu, dar cred ca stiti la ce ma refer :p. in ce ma priveste incerc sa iau masuri. sa ma inconjor si de altfel de oameni decat de obicei, sa merg si in alte locuri, sa cunosc oameni si experiente noi, sa ma invart in asa fel incat eu sa fiu cea castigata si sa adaug puncte la capitolul experiente si activitati benefice. :) si sincer ma simt destul de bine cand reusesc sa ma "imbogatesc" cu ceva. ce naiba, ma simt foarte bine!

growing up

i need a change. i have a change. i'm changing. si o simt. simt in mine, in gandirea mea, in faptele mele. e bine. ma indrept spre bine. sper sa ajung sa imi fie mai bine. chiar daca schimbarea presupune unele masuri radicale care ar putea sa duca la ruperea unor relatii sau macar ruperea de niste locuri , ea trebuie sa se intample. i've grown up God dammit! am stat de foarte mult timp cu un picior in adolescenta si cu altul in adulthood. mi-a fost foarte greu sa imi suprim iesirile adolescentine. le-am repetat intr-una pentru ca imi doream sa mai simt asa cum simteam atunci. a durat ceva vreme sa imi dau seama ca nu se mai poate. e trist. si acceptarea acestui fapt doare. dar e inevitabil. si s-a intamplat. se intampla inca. mi-a ajuns. am obosit sa tot alerg dupa senzatii si feelinguri si sa nu le mai ajung din urma... dar au fost atat de frumoase...am amintiri multe, frumoase toate . mi-ar fi atat de greu sa aleg... si m-am concentrat atat de mult la ce au insemnat amintirile din trecut, incat nu am mai fost atenta la prezent. la prezentul pe care il traiesc acum si care poate sa fie la fel de frumos. mai frumos. dar de acum se intoarce foaia. s-a terminat cu pornirile adolescentine, pentru ca nu fac decat sa ma simt penibil si nepotrivit, s-a terminat cu noptile lungi, pierdute in aburi de alcool si fum de tigara cu "prietenii", de acum nu se mai poate asa. realizez si parca tot nu imi vine sa cred ca am ajuns la varsta aceasta. la varsta la care multe lucruri nu mi se mai potrivesc, nu-mi mai plac.e timpul sa ma despart de lucrurile pe care le stiam atat de bine, sa imi deschid mintea si sa descopar altceva. ceea ce caut eu de acum nu mai gasesc acolo unde eram. e momentul sa merg mai departe sa trec pragul spre o noua lume. sa ma obisnuiesc cu un 'altfel' pe care nu il pot evita.si va trebui sa imi placa. voi face sa imi placa. da. asa sta treaba.

sunt nebun!

a observat cineva cati oameni nebuni exista in lume? oameni total dezolati si confuzi, indiferent ca este vorba de boli psihice cunoscute sau traume spirituale...da...oamenii nebuni sunt peste tot.oamenii care vorbesc singuri pe strada, isi canta nebunia, intra in discutii cu necunoscuti care-i ocolesc...vorbesc despre tot felul de lucruri care doar lor li se pot parea interesante si in rest nimanui... dar oare nu trecem toti prin momente de nebunie? oare nu ajungem toti acolo de fapt si poate ca acesti nebuni s-au simtit bine si nu au mai parasit aceasta faza? eu cred ca da... cred ca suntem toti nebuni in anumite momente cand ne exprimam niste vise sau fantezii pe care nu e sigur ca le mai intelege cineva, cand ne dorim niste lucruri inexplicabile, cand reactionam in vreun fel doar pentru a ne intreba apoi "ce-o fi fost in mintea mea?"... altfel cum se explica existenta si frecventa acestei intrebari?decat prin faptul ca avem momente de nebunie. eu una recunosc. am momente de nebunie. apoi tot eu stau si ma mir cum am putut debita asta sau cum am putut face aia... si rad. eu de mine, eu cu mine...rad pentru ca imi dau seama ca pentru un moment nu am raspuns de mine...pentru un moment am fost nebuna... cum sunt nebuna si acum...de vreo saptamana tot am momente de genu...si tocmai pentru ca e prea sumbra si prea nelalocul ei situatia care imi provoaca stari de nebunie temporara ( sper) nu pot sa o destainuiesc tuturor... pot doar sa recunosc... sunt si eu un om nebun! voi cum sunteti?

us people suck!!!

so...nu ma simt bine cu mine. din nou. nu atat de grav totusi ca alte dati. exista niste persoane care ma fac sa nu ma simt deloc in largul meu, sa reactionez total gresit, sa spun ceea ce nu imi doresc deloc, sa am regrete pentru timpul petrecut in preajma lor. exista in jurul meu persoane negative. imi spun mereu ca e mai bine sa le ignor si sa ies eu in fata ca o lady ... doar ca atunci cand persoanele astea apar toata teoria si autocontrolul meu se prabusesc. ( sa fie pentru ca inca nu am invatat sa fiu o lady? :P ). scurt. devin irascibila , irationala, ma intristez teribil, nu imi convine nimic, probabil ca este si o urma subtila de subestimare presarata peste toate astea si asa ajung la o gramada de trairi negative. se duce naibii toata starea de bine si de ok pe care mi-o creez ... tot confortul meu psihic se ruineaza. si atunci ma gandesc: de ce nu pot sa fiu eu ok cu toata lumea? de ce trebuie sa existe persoanele acestea cu care am niste legaturi defectuoase si neterminate? de ce nu pot trece peste neregulile astea? de ce mi-este atat de greu sa comunic persoanelor respective ce simt cu exactitate si cat de mult rau imi face prezenta lor in contextul acesta? de ce ma tem mereu de a fi respinsa (cand tocmai eu nu am o problema cu respingerea atunci cand are o motivatie logica si clar exprimata)? de ce sunt persoanele astea mai importante totusi pentru mine decat altele? de ce le las sa se agate de sufletul meu si sa ma afecteze (poate chiar si involuntar) ? de ce preferam sa nu vorbim de teama ca lucrurile s-ar putea complica (cand cel mai probabil ar fi sa se simplifice) ? de ce fugim de responsabilitatea faptelor si spuselor noastre? de ce nu terminam ce este neterminat, daca asta ne-ar face cu siguranta sa ne simtim mai bine? de ce sunt eu la randul meu o persoana negativa pentru altii (ma gandesc ca pe undeva trebuie sa existe o reciprocitate) ? cum am ajus sa pierd aprecierea unora? de ce isi doresc unii sa se tina departe de mine (cand eu mi-i doresc aproape) ? de ce simulam indiferenta fata de unele persoane (cand de fapt indiferenta este ultimul lucru pe care il simtim)? de ce suntem atat de dependenti de a ne face rau cand solutiile sunt la indemana? de ce ne simtim incapabili sa mergem mai departe ? de ce nu ne eliberam de greutatea acestui balast de probleme? de ce nu putem fi sinceri? oare ce spune despre mine faptul ca mi-e greu sa imi dau singura raspunsuri si solutii la intrebarile acestea (cand raspunsurile si solutiile sunt in mine)?

am constatat

am constatat. sunt un om care are nevoie sa fie motivat intr-un fel sau altul orice as face...si am fost motivata. am fost motivata foarte puternic saptamana trecuta cand mi-a fost dat sa cunosc niste oameni extraordinari, care m-au facut si sa ma simt foarte confortabil si in largul meu pe de-o parte , dar si depasita de situatie, plafonata, incurcata ... si asta m-a motivat. faptul ca nu mi-a placut deloc sa ma simt depasita ca si nivel conversational, psihic, verbal,cultura generala..ma rog. am luat experienta ca pe un fapt absolut pozitiv. abia astept sa ajung in locul in care sa fiu provocata la modul in care m-au provocat ei. sa cunosc cat mai multe, sa prind ritmul lor, sa imi bata si mie informatia la usa, sa ma bucur si eu de varietatea extraordinara de optiuni, indiferent ca se refera la a iesi in oras cu prietenii, evenimente culturale, metode educative, etc. abia astept sa ma inconjor de oameni ca ei in fiecare zi, sa scap de monotonie, de linia asta dreapta pe care stationez de ceva vreme, sa recuperez tot timpul pe care l-am pierdut, toata informatia pe care de fapt am nevoie sa o cunosc. nu imi va fi usor sa ma integrez si sa ma obisnuiesc, dar o voi face pentru ca trebuie. trebuie pentru mine, pentru nivelul la care vreau sa imi traiesc viata, pentru evolutia mea din toate punctele de vedere. trebuie!

sanatate!

what's new?! zilele astea m-am gandit mai mult la sanatate. la sanatatea aceea la care noi toti(in mod deosebi tineri) nu ne gandim nicicand..sau poate doar atunci cand e prea tarziu. degeaba imi spune mama sa ma gandesc la sanatatea mea pentru ca asa cum am grija de sanatatea mea acum , asa o sa o am mai tarziu... tot nu ma gandesc. e drept ca nici nu am avut pana acum probleme majore de sanatate..raceli, putina sinusita, si felul principal o operatie de apendicita...nimic serios...pana acum. am ignorat foarte mult campaniile de sanatate ce sa fac la noi, pe de alta parte as putea sa spun ca poate nici campaniile nu au fost gandite la modul cel mai atractiv...lasa-te de fumat, fumatul ucide, imagini cu dantura stricata a unor oameni care ori nu s-au spalat pe dinti niciodata ori erau consumatori de metamfetamina...nu m-au facut sa renunt la cele 2 pachete de zi cu zi. campania pentru constientizare a pericolului cancerului de san...cu siguranta nu m-a facut sa ma palpez sau sa imi fac vreun control amanuntit...deh...la tineretea mea nu s-ar putea adauga sub nici o forma amenintarea cancerului. total gresit. e drept ca acesta apare indeosebi la femeile trecute de 40 de ani, dar cancerul nu te intreaba de varsta. mastoza fibrochistica, ceva relativ comun la femeile tinere, netratata corespunzator,poate sa degenereze in ceva mult mai grav... dar cine sa trezeasca constiinta asta in noi?constiinta de a-ti face un control de rutina pentru a afla cu exactitate ca esti cat se poate de sanatos...asa ca de cele mai multe ori de trezit la realitate o face diagnosticul medicului. si nu e bine...adica diagnosticul poate sa fie cat se poate de infricosator... asa ca oameni buni mergeti la analize...macar o data pe an daca nu puteti mai des, faceti-va o ecografie din cand in cand, fetelor mergeti la o ecografie de san sau la o mamografie, cu atat mai mult daca simtiti ca ceva nu este in regula, nu e nici o rusine sa iti palpezi corespunzator sanii acasa , poti descoperi din timp un nodul sau o malformatie a tesutului care in mod sigur nu trebuie sa fie acolo si care iti poate salva viata. asta este sfatul meu...pentru toti. nu e nici de ras nici de glumit.statisticile sunt infioratoare! deh, ce sa zic..m-a trezit diagnosticul medicului... :)

a vrea

vreau sa ma indragostesc!!! imi lipseste enorm sentimentul asta. a trecut prea mult timp de cand nu am mai simtit fluturi in stomac, de cand nu m-am trezit zambind, de cand nu m-a mai bucurat simpla aparitie a unui el. imi lipseste. vreau sa ma indragostesc si apoi imi dau seama...ca nu e nimeni. imi dau seama ca oriunde intorc privirea nu gasesc decat baieti,mitocani, prost educati, timizi, frustrati,confuzi,oameni innecati in cotidian si in mediocritate. e trist. ma oftica. e ca si cand iti doresti cadou de Craciun o bicicleta si primesti in schimb o pereche de manusi... ma face sa ma port irational, ma face sa disper si in disperarea mea sa caut tot felul de substituenti a ceea ce imi lipseste de fapt. ma face sa vorbesc tampenii, sa ma port tampit si sa reactionez urat.fara rost ar fi mai potrivit decat urat... aseara eram cu prietena mea intr-un bar. au incercat tipi sa ne agate in vreo 3 randuri toata noaptea si desi eram foarte bine-dispuse, ni s-a taiat brusc tot cheful de la primii. niste papitoi(nici macar pustani), se holbau la noi insistent, au intrat in vorba cu noi , apoi ne-au facut un rand de bere, apoi au insistat, desi noi le-am multumit si i-am rugat frumos sa ne lase, au devenit si mai insistenti, unul dintre ei m-a luat peste picior " esti uda deja!" , iar apoi a intrebat-o pe prietena mea cate kilograme are, in acelasi ton... tre sa mai spun ceva? reactia mea: i-am spus tipului ca e un mitocan, ca la felul in care se comporta nu e nici o mirare ca nu are o femeie langa el...sub orice critica. mi-a placut finalul totusi, a venit un amic de-al lor care m-a rugat sa ii scuz , ca ei sunt Baieti buni de obicei :D. touche! ne-am mutat la o alta masa, departe de respectivii, ne-am continuat discutiile ,la un moment dat a mai inceput unul sa se bage in seama cu prietena mea, desi era cat se poate de evident ca nu era nimeni curios de el...reactia mea: i-am spus ca suntem lesbi si nu mi se pare ok sa o agate asa cu nerusinare pe prietena mea :))! spre finalul serii s-au aciuat la masa noastra, cine..2 betivi patetici de varsta mijlocie, noi discutam cu un prieten de-al nostru. la un moment dat unul din cei doi ii spune prietenului nostru ca e prost daca crede ca "primeste ceva in seara asta"... m-am revoltat,desi am incercat mult sa ma abtin date fiind conditiile, s-a ajuns in 10 minute la afirmatii de genul: esti proasta, esti un betiv ratat, bla bla... incercam chiar sa fiu amabila eu si sa le fac morala cu privire la faptul ca nu e frumos sa umbli prin birturi sa te iei de oameni fara motiv si sa mai si faci afirmatii idioate fara sa ai habar macar numele persoanei cu care discuti..pierdere totala de vreme din partea mea...am observat ora tarzie si ne-am carat. dezgustate, dezamagite, infricosate chiar de directia in care merg treburile in ceea ce priveste sexul opus...e cumplit. si atunci ma intreb eu acum...de ce ma mir ca a trecut mult timp de cand nu am simtit sa fiu indragostita? pentru ca nu e nimeni...

?

lucrurile bune, pe cre ti le doresti cu adevarat vin doar atunci cand te astepti mai putin. cred ca e multa lume de acord cu aceasta afirmatie. multora ni s-a intamplat sa ne trezim ca atunci cand am pierdut orice speranta ca un lucru , un om sau o situatie sa mai apara , atunci s-a intamplat. eh am patit si eu chestia asta, dupa o mica deziluzie am renuntat pur si simplu la ideea ca acel lucru ar mai putea sa mi se intample si uite ca acum s-a intamplat. si daca concluzia acestei afirmatii este ca trebuie sa nu fortezi lucrurile, sa nu intervii in desfasurarea lor naturala, sa ai rabdare si sa nu te astepti intr-una sa se intample, atunci se intampla, cum am putea sa facem asta mai des, ca sa se si intample mai des. adica cum as putea sa ma abtin din a-mi dori prea mult niste chestii pentru ca ele sa se intample pur si simplu?

back

am absentat cateva zile datorita faptului ca EU am fost ocupata. da...chiar asa...nu stiu daca din disperare de cauza sau din curaj nebunesc ( desi eu mizez pe prima varianta) m-am avantat intr-o mica afacere. in clubul meu preferat eu urma sa tin partea de mancare, ca doar ma pricep :P . eh, dupa ce timp de 5 zile am muncit la propriu de una singura (cu mic ajutor din partea prietenei bune), mi-am rupt picioarele si am acumulat oboseala peste masura, am constat fara nici un pic de uimire ca nu merge... oamenii ies in oras sa bea nu sa manance, desi un cartof prajit sau un sandwich mai merge p la 3 dimineata. am spus ca nu m-am umplut de uimire pentru ca de la bun inceput de cand am auzit ideea introducerii unor feluri de mancare acolo am spus ca nu va merge si ca nu are cum sa fie o afacere din asta. si aveam dreptate. asta este si motivul pentru care spun ca disperarea m-a facut sa accept propunerea, contrar intuitiei mele. asa ca am strans frumos jucarelele, mi-am achitat datoria ( chiria p 5 zile lucrate) si gata. i'm back where i started si nu chiar, pentru ca mi-a folosit ca experienta in ceea ce inseamna o afacere in ziua de azi. sincer este foarte foarte greu. piata este supra-saturata, si afectiunile acestei "boli" o resimt indeosebi afacerile mici fara vreun sprijin solid. cred ca cel mai safe si cu stress minim este sa lucrezi pe salar, la patron sau la stat unde stii ca iti faci treaba bine , banii vin, nu iti faci treaba bine, iti cauti de lucru, si stresul a ceea ce inseamna: birocratie, taxe, impozite, salarii, asigurari,etc, ii revine altcuiva. dap...asa ca trebuie din nou sa ma reorientez si sa vad cum pot sa fac sa ajung acolo unde stiu ca imi doresc. it sure takes a lot of hard-work...and i am sure up for it!!!

nepotriviri

unii oameni nu se potrivesc. este una din ultimele mele observatii sociologice :)). prieteni, cupluri, amici, cunostinte. se intalnesc, zambesc, discuta platonic, iar mintea fiecaruia este pe alta lungime de unda. prietenii , desi nu se potrivesc, se agata unii de ceilalti pentru ca nu au pe altcineva, si majoritatea, la o anumita varsta , nici nu mai au chef sa isi faca cunostinte noi, sa mai treaca din nou prin calvarul primelor impresii, primelor povestiri, a retrairilor momentelor cheie din viata. vad chestia asta in jurul meu tot timpul. explicatia e simpla si totusi sentimentul e gresit. toata chestia asta e o greseala, dupa parerea mea. atunci cand exista nepotriviri in gasca de prieteni, inevitabil nici timpul petrecut impreuna nu este de cea mai buna calitate. apar neintelegeri, dezacorduri, "intepaturi", dar rar se gaseste puterea de a merge mai departe. de a ridica fruntea sus si de a spune "asta e, nu ne potrivim, nu ne asimilam, nu ne omogenizam ca si grup, cautam altceva". de fapt , de la o anumita varsta , nici macar nu se mai incearca treaba asta, desi in ceea ce priveste calitatea timpului liber petrecut cu prietenii, ar putea fi cea mai pozitiva chestie...
prietenii ca prietenii, dar ceea ce chiar chiar nu pot intelege sunt cuplurile care nu se potrivesc. cupluri care in cel mai clar si evident mod cu putinta nu se potrivesc. adica e atat de transparenta chestia, incat nici nu trebuie sa te straduiesti sa observi, iti sare in ochi pur si simplu. e deranjanta doar simpla lor aparitie, sa nu mai vorbim de limbajul lor corporal, de felul in care (nu) se privesc, de ciondranelile pe care le au de cele mai multe ori in public, de observatiile incarcate de frustrari pe care si le fac unul altuia, de lipsa de atentie sau macar interes fata de persoana de langa ei, de felul in care in ochii vreunuia se citeste oboseala, plictis, suferinta.... aia ce scuza au de sunt impreuna? aaa...majoritate ar raspunde ca e mai bine asa decat sa fie singuri, ar raspunde ca nici vorba de nepotrivire intre ei doi, ar raspunde ca e treaba lor sau ca lor asa le place... ceea ce in definitiv e adevarat. nu ne place sa fim singuri, de aceea in mod automat tindem sa rezistam, sa tragem cat mai mult de o relatie sau prietenie care nu mai functioneaza de mult; e adevarat ca atunci cand suntem pusi in fata faptului implinit tindem sa (ne) mintim, sa ne protejam de suferinta,sa negam adevarul dureros; si tot la fel de adevarat e ca e treaba fiecaruia cum isi dirijeaza viata , iar in gusturile si placerile oamenilor nu te poti caca.
e intr-adevar greu sa fii singur... trebuie sa ai un control fantastic asupra psihicului propriu, pentru ca pe perioade lungi, singuratatea incepe sa se simta si fizic. si totusi prefer sa ma doara cat de singura sunt, decat sa ma aflu in prezenta unui om total nepotrivit, personalitatii mele, felului meu de a fi, felului in care gandesc, felului in care as vrea sa imi traiesc viata, principiilor, educatiei pe care am primit-o si mediului in care m-am dezvoltat. nepotrivirea doare mai tare!!!

so...

so...aparentele insala! in ultimele doua saptamani asta e lectia pe care am invatat-o. desi am mai stabilit o data ca nu e bine sa judeci oamenii si sa comentezi atunci cand nu e treaba ta sa o faci, de aia tot se mai intampla. suntem categorici de multe ori , inainte sa vedem finalitatea unei situatii sau si inainte de a privi mai atent macar... si gresim. bineinteles ca tanti de la aprozar nu este un om rau si o acritura, ci doar am aflat ca are niste probleme grave cu unul din cei 3 copii pe care ii creste si poate de aia nu are chef sa fie extra amabila cand eu am cumparat un pachet de tigari. bineinteles ca prietena mea de la bloc nu e aroganta , ci are un motiv sa fie suparata pe lume, doar ai ei divorteaza si urmeaza sa se mute in alta parte din locul unde a copilarit, iubitul meu nu ma inseala, doar ca imi organizeaza o petrecere surpriza de ziua mea si de teama sa nu aflu se tot fastacea asa... exemple ar putea sa urmeze multe... noi ne grabim sa judecam oamenii, ne e greu sa uitam deprinderea asta. si mai ales e grav cand ne grabim atat de tare sa punem etichete, indiferent de oameni si de situatii , incat ne facem rau implicit noua insine. dar noi ne grabim, noi nu avem timp sa avem rabdare si sa vedem exact incotro bate vantul. noi vrem totul acum , daca se poate chiar "ieri" , vrem sa stim totul, sa se intample totul, sa facem totul, acum. daca s-ar putea si fructele in copac sa se coaca "acum". ah! am uitat ca treaba asta se intampla deja indiferent de anotimp, s-au inventat chimicalele x care fac fructele uriase sa se coaca in timp record... :P
eu una sunt un om care incearca. chiar incerc sa ma corectez, chiar incerc sa nu mai pun etichete inainte de a sti niste lucruri, chiar incerc sa respect intimitatea celui de langa mine, chiar incerc sa nu judec oamenii , incerc sa nu ma las influentata, sa nu ma las impresionata de barfele unor binevoitori, sa am rabdare cu cei din jurul meu, pentru ca nu toti avem acelasi ritm, doar ca ...cateodata ma ia valul grabelii si pe mine , ma grabesc si eu in rand cu restul lumii si ceea ce e evident important scapa...si apoi gresesc in toate felurile de mai sus. sorry about that! I am only human ...

exercitiu de control

am vrut sa scriu un articol despre un subiect foarte important pentru mine... l-am si scris de fapt, dar apoi am respirat si am numarat pana la 10 , l-am recitit si mi-am dat seama ca nu e bine. as fi dezvaluit mult prea mult una din marile mele slabiciuni, erau mult prea evidente unele aspecte, erau poate prea importante pentru mine si atunci am sters. am sters tot . pentu ca nu se stie niciodata cine arunca un ochi, poate chiar si din greseala aici. si nu trebuie sa stie. nu trebuie sa stie toata lumea nici ce se intampla in viata mea, nici cum e, nici cum ajung din punctul A in punctul B, nici cine ma duce acolo, nici ce simt cu adevarat, nici despre cine, nici ce ma supara , nici ce ma bucura. cred ca asta e cel mai mare defect pe care il am. faptul ca vorbesc cu "toata lumea" despre tot ce inseamna ceva pentru mine. e drept, pana acum nu prea avea cine ce sa imi faca, sa ma afecteze negativ, nu prea avea nimeni cu ce sa ma atinga orice ar fi stiu despre mine, acum lucrurile s-au schimbat. e un defect mare. nu e bine sa fii sincer, sa te deschizi in fata tuturor si sa speri ca nu e nimeni rau acolo. pentru ca e ... si chiar iti poate face rau in feluri pe care nici macar nu le banuiesti, feluri despre care daca ti-ar spune cineva ai raspunde banal cu "si ce?" sau cu "nu are nici o importanta" , dar adevarul e ca are importanta si nu e deloc placut sa te trezesti in situatia banala de a ti se face rau, gratuit sau cu folos pentru persoana X. trebuie sa imi pastrez calmul, sa nu ma scap sa spun nimic gresit atunci cand nu trebuie , nici despre mine, si cu atat mai putin despre altii... asta e defectul meu cel mai mare. vorbesc cu toata lumea. e un defect tare nasol... nu imi place. dar il am. asa ca de azi inainte incepe exercitiul de control al informatiilor care imi ies pe gura. pupik

iar ganduri

so... vara e aproape trecuta de acum...e septembrie. pot doar sa spun ca am avut o vara foarte frumoasa. cu foarte mult timp liber ( lucru nu foarte pozitiv, dar pentru care am fost foarte mult invidiata), cu calatorii, cu chefuri, momente speciale, prieteni dragi, fotografii multe si amintiri minunate! am cunoscut si oameni noi, am trecut prin tot felul de situatii, de la cele bune la cele mai putin bune, m-am distrat, mi-a placut felul in care mi-am umplut timpul,desi puteam sa mai fac cateva chestii in plus... s-a incheiat vara cu nunta unor prieteni dragi, o nunta frumoasa in alb si rosu, o nunta pe care as putea sa o caracterizez cam la fel ca si vara pe care am avut-o eu: frumoasa,dar prea scurta, cu momente speciale, distractie multa, oameni frumosi , o amintire frumoasa.
am ramas eu si prietena mea, cuprinse de nostalgie...a trecut vara, iar toamna, iar ploi, iar vreme urata, iar birturi innecate in fum, iar aceeasi oameni inghesuiti , iar noi.
si cel mai important, iar ganduri de viitor.

don't break my heart

Sometimes I feel so empty
So deserted and so lonely
And no one can take that pain away

Don't break my heart

The anger and the fury
And the fears living inside me
Should you love me
Would you love them just the same

Don't break my heart
Don't break my heart
I've been strong and brave
Sometimes I lost my faith
And too many times
Threw caution to the wind

So if you tried to understand me
Would you crucify or damn me
Or stand by me
Like smoke around the flame

Don't break my heart
Don't break my heart
I've been strong and brave
Sometimes lost my faith
And so many times
Saw love come to an end

It's not a question of pride
It's not the tears that I've cried
It's not a question of pride

Don't break my heart
Don't break my heart
I've been strong and brave
Sometimes lost my faith
And so many times
Saw love come to an end

It's not a question of pride
It's not the tears that I've cried
It's not a question of pride

o muscam...

mi se pare oarecum ciudat faptul ca desi "o muscam" de fiecare data, noi oamenii continuam acelasi ritm. avem in continuare incerdere in oameni, avem in continuare sperante, vise pe care vrem sa le implinim, ne agatam in continuare de cei din jurul nostru. avem nevoie disperata de prieteni, nu putem trai fara a ne inconjura de oameni de tot felul... e putin dureros atunci cand iti pui increderea in cineva, te destainui, ti se destainuie, iti faci o anumita imagine, il cataloghezi ca prieten/prietena, iti intoarce spatele, te dezamageste, iti demonstreaza ca nu este deloc asa cum l-ai portretizat tu in mintea ta... nu este deloc cine ai fi vrut tu sa fie... dar se intampla... poate am dezamagit si eu la randul meu, asa cum am fost dezamagita si eu de atatea ori... am crezut ca am ceva palpabil cu cineva, ca mergem pana la capat, ca ne vom insoti mereu si apoi a aparut acest comportament distant, neinteresat, nepasator, pe care nu pot sa il schimb desi am incercat...nu am avut nici un rezultat pozitiv..lucrurile par sa mearga inainte asa. apoi despre altcineva am avut o impresia anume...o persoana puternica, rationala, stabila, cu capul p umeri, cu caracter si o personalitate frumoasa, cu coloana vertebrala... m-am inselat. cineva mi s-a parut pe calea cea buna , mi se parea ca isi rotunjeste frumos personalitatea, ca se maturizeaza si se dezvolta bine...m-am inselat din nou. altcineva mi se parea o persoana cu mult bun simt, cu picioarele pe pamant, un om care ii ridica cumva pe cei din jurul sau...s-a dovedit ca m-am inselat din nou.. si atunci? ce cautam noi de fapt in oamenii cu care ne inconjuram? eu una nu stiu, pot doar sa presupun ca ii cautam sa ne semene...atunci cand ne dezamagesc nu inseamna ca sunt oameni rai, prosti sau nebuni...inseamna doar ca nu ne potrivim. . .

vacanta

a trecut vacanta... a fost placut , frumos, cu momente de tot felul... am facut lucruri pe care nu credeam ca as putea sa le fac, am facut lucruri care parca nici acum nu mi se pare ca mi s-ar fi intamplat mie.. nu am sa uit... da... frumoasa marea... are intradevar ceva magic...ceva ce te transforma...un sentiment unic pe care nu poti sa il simti decat pe nisip, cu intinderea de apa si rasaritul in fata ta... a fost distractie, libertate, nebunie, betie, muzica, mult dans, cantare...oameni multi...prieteni...

2008

ultima perioada a fost o perioada foarte frumoasa...cu iesiri dese...cu declaratii de amor cu destinatia vara, cu imprieteniri si pasi marunti spre a ne cunoaste mai bine, cu ore petrecute la plaja, seara cu fetele, jocuri lungi de monopoly, timp trecut foarte misto! chiar m-am simtit foarte bine... si mi-am amintit de inceputul anului. la inceputul anului am spus ca simt ca 2008 va fi un an excelent pentru mine, in care voi reusi multe lucruri, imi voi petrece foarte bine si frumos timpul, ma voi bucura si voi profita de toate ocaziile pe care le am, ma voi distra cat pot eu de mult , in masura in care imi permite varsta, constiinta si banii . :P nu vreau sa zic 'hop' pana nu am sarit groapa , doar ca pana acum, anul 2008 asa s-a dovedit a fi. exact cum am intuit eu... lipsesc, e drept, cateva elemente, dar nu am cerut sa am un an perfect si inca am credinta ca vor veni intr-o vreme... asa ca... am cumparat deja biletele de tren cu destinatia sighisoara si mare, mai sunt doar 3 zile pana la plecare si deja suntem nerabdatori... yupiii!!! abia astept sa ma vad ajunsa acolo, cu prietenii mei. :D

women

nici cu femeile nu mi-e rusine. posibil totusi ca postul asta sa fie mai delicat tinand cont ca...si eu sunt femeie. sunt nehotarate ( ca doar tre sa incepem de undeva), foooaaarte nehotarate. si mai sunt schimbatoare, azi le place asa, maine nu le mai place, azi isi doresc una, maine vor alta. e o cacealma uriasa in capul multor femei ( ati observat cum am incercat sa ma sustrag din categorie prin adaugarea cuvantului "multor" ) , se leaga mereu de tipologii desprinse parca din filme siropoase sau din carti erotice usoare, viseaza cai verzi p pereti seara de seara inainte de culcare , doar-doar le-o trezi dimineata fat-frumos la usa, cu un buchet de trandafiri si cea mai originala declaratie de dragoste, ca sa inceapa perfect vreo poveste de dragoste ce sa dureze fara lipsuri pana la adanci batraneti, au obisnuinta sa despice mereu firul in paispe', analizeaza si organizeaza chiar debate-uri in toata regula cu cele 2-3 prietene, poate or da de capat comportamentului masculului x, vor sa dea mereu lovitura in cariera , mai ceva ca in cele mai de succes filme, cu fat-frumos la brat, ca doar de la varsta de 13 ani viata femeii se invarte in jurul unui singur obiectiv: cautarea barbatului "perfect", perfect pentru fiecare din noi , evident ( asta ca sa clarificam uzul excesiv al frazei si revolta multor barbati ofuscati care raspund ca nu exista barbatul "perfect"), suntem jucause cand ne place noua, si prea serioase cand nu ne place sa fim copii, suntem atente la cele mai nesemnificative gesturi sau cuvinte ( putine) rostite de barbati; ne e frica si credem insistent in protectia si confortul pe care ti le ofera imbratisarea unui barbat, dar pe de alta parte ies intepator feministele din noi, urland ca mai bine traim in abstinenta decat sa lasam barbatul sa conduca ( e datoria lui pana la urma, dar recunoastem foarte rar); si noi avem carente majore in a preciza cu relativa exactitate ce ne dorim ( ca doar dc barbatii nu spun , ce, noi suntem mai fraiere?), duc o lupta asidua in lupta cu concurenta, trebuie mereu sa fim in stres continuu in ce priveste aratarea proprie, kilograme cat mai putine, privarea de dulciurile atat de mult iubite, chinuri la cosmeticiana , care devine un tainuitor al celor mai importante evenimente din viata noastra mai ceva ca un preot, pozitii si tinute care sa scoata in evidenta tot ce avem noi mai bun de aratat, la fel , pentru un anume EL... suntem incapatanate rau...avem fazele alea cand ni se pune pata si atunci nimic nu poate sta in calea indeplinirii dorintei respective, ne place sa ne auzim, ne place sa ni se dea dreptate, ne contrazicem chiar si atunci cand nu suntem prea sigure ca avem dreptate, ca doar nu putem sa ne stirbim nici noi ( la fel ca barbatii) imaginea de femei de top, atotstiutoare... suntem niste rasfatate, avem mereu impresia ca anumite comportamente, dulcegarii,recompense si aprecieri ni se cuvin pur si simplu pentru ca suntem sexul frumos (delicate ca niste floricele de primavara nu?). avem asteptari mari de la noi si de la cei din jur si nu de fiecare data dam tot ce ne sta in putinta ca sa obtinem ce urmarim... suntem experte in reprosuri, si parca simtim uneori cate o placere malitioasa cand ni se da dreptate ulterior, cu scuzele de rigoare.vrem totul sau nimic, suntem greu de multumit si nu prea apreciem efortul celor care macar se straduiesc sa o faca... iubim, ne atasam si ne dorim enorm reversul... deh...wemen!
p.s. a nu se generaliza. este o parere personala si nu face referiri decat la observatiile din creierul meu de femeie!

men

am ajuns la concluzia ca barbatii sunt niste fiinte extrem puerile, previzibile si usor de manipulat. sau se mai poate intampla ca este o parere eronata si nu am intalnit eu vreu barbat adevarat. se invart mereu in jurul cozii, dau cu mucii in fasole si habar nu au ce trebuie sa faca in continuare, refuza sa isi asume vreo responsabilitate de orice fel, doamne fereste sa se simta intepati usor in orgoliu in vreo situatie banala, sa fie ingraditi in vreun fel ( la nivel mental, ca fizic nu am vazut vreunul sa se supere) , daca vrei relatie ei vor doar sex, daca vrei doar sex se ofenseaza si vor relatie, se folosesc mereu de clisee , de parca degeaba i-a inzestrat natura cu minte; si apropo de clisee ma intreb, daca ei au auzit replici si faze la alti baieti, cum se face ca nu se gandesc vreodata ca aceleasi faze le-am mai auzit si noi??? daaah!!! sunt neglijenti, au impresia ca detaliile sunt o chestiune pur feminina, dar la randul lor si ei asteapta mereu atentie la detalii, unora le plac grosolaniile , au obisnuinta sa vocifereze cu baietii , dar cand sunt in situatia tete-a-tete cu o fata se pierd si se fac mici-mici-mici... cel mai deranjant in ce ma priveste e ca sunt lipsiti de curaj si initiativa, de parca doar ei ar putea fi raniti, prefera sa o dea din fanta in cola , de parca femeile ar fi ceva para-psiho-vrajitoare sa ghiceasca ce le trece lor prin cap, ba mai mult chiar se asteapta ca lucrurile sa se intample asa... uita ca si cuvintele au fost inventate cam pentru simplul motiv sa comunicam, ba sunt nerabdatori si vor sa sara peste capitole intregi, ba se intepenesc in vreo faza pana devin niste ciudati... ba se cred buricul pamantului, ba sunt umili, ba vor , ba nu vor, sunt copii pur si simplu , se plang de orice rahat, de parca ei ar fi cei care dau nastere cel putin, mai au si fazele in care ei le stiu pe toate si refuza categoric sa accepte variante ale propriului lor raspuns nascocit la repezeala, decat sa intrebe prefera sa interpreteze ( de cele mai multe ori gresit), ca nici ei nu sunt para-psiho-vrajitori sa stie ce ne trece noua prin cap, noi p de alta parte nu avem de unde sa stim ca au vreo intrebare care asteapta raspuns, asa se nasc conflicte si tot felul de controverse, semnale interpretate gresit si rasinterpretate mai apoi la fiecare semn nou aparut...ar mai fi multe de zis , dar ma apuca somnul si as vrea sa dau si o replica feminina :D, dar voi reveni cu siguranta!
concluzionand spun ca astia sunt barbatii , ii iubim, ne straduim sa ii acceptam rabdatoare asa cum sunt, si sa gasim cate vreunul cu cat mai putine defecte in dotare, sau macar mai suportabile. can't not love men!
p.s. a nu se generaliza. referirile sunt doar la observatiile din creierul meu de femeie!

estival

hello again!!! am o stare de la foarte bine in sus...e super vara!!! am asteptat-o cu atata dor si drag ca acum nu stiu de ce sa ma bucur prima data...statul la soare cu fetele, mersul p strand zilnic la o bere sau un suc, indiferent de ziua saptamanii, lenevitul pana seara, somnul de voie, ideea ca voi merge la 3 din cele mai tari evenimente in romania vara asta ( metallica, garana, iron maiden), excursia cu toata gasca la sighisoara ( oras al sufletului meu) si apoi la mare prin costinesti si prin vama... iesirile spontane la gratar , parc de distractii in viena, mall sau baie...e super! iubesc vara. miroase a distractie non-stop si cred ca am ajuns la varsta la care chiar ma pot bucura de tot ce are de oferit sezonul! nu am nici o grija, (eventual a banilor cheltuiti), nu trebuie decat sa imi impart timpul astfel incat sa pot face caaat mai multeee!!! ma bucur ca am prieteni cu care sa impartasesc toate activitatile astea. ma bucur tare mult pentru tot! yupiii...traiasca sezonul estival!!!

dap

ups and downs....

yupiiii!

so...am luat licenta cu nota 9,33!!! yupii. as putea spune ca dupa tot stresul pe care l-am mancat stand acolo la usa salii de clasa pana mi-a venit randul, a fost mega usor. am intrat in sala si am reusit sa las emotiile la usa. m-am asezat, erau dor 2 profesori din 3 cati trebuiau sa fie in comisie( lucky me!) mi s-a spus sa trec direct la partea practica, zis si facut, am inceput sa turui acolo , apoi m-au oprit m-au intrebat unde lucrez acum , pentru ca le-am spus ca am lucrat receptionera la hotel, am discutat putin despre job-ul meu actual, li s-a parut interesant, apoi mi-a spus profa ca se bucura ca am facut in lucrare analiza swot, era tare incantata, eu aprobam, apoi m-a intrebat care sunt punctele slabe, i-am zis 2 si m-a poftit afara. that was it. 3 minute!!! atata stres pentru 3 minute? important ca s-a terminat si e ok.
in dupa-masa aia am plecat cu cortul la pecica la motorock. foarte misto mi s-a parut!! am fost mai multi, ne-am instalat cortul, am jucat tot felul de jocuri, am baut bere, apoi am stat p la terasele de acolo, am mancat mici si am stat la povesti asa pana dimineata la 6 cand deja era lumina afara. a fost foarte misto. ziua 2 am mers pana acasa la arad pt ca in cort nu mai puteam dormi d cald d p la vreo 8 , la ora 3 ne-am intors, am mers cu barca cu vasle pe mures, ceea ce a fost o experienta indeita pentru mine care nu am intrat in mures in viata mea, apoi am stat la plaja, am jucat iar tot felu d jocuri, am ras mult, apoi am mancat iar mici si putin gulas( nu m-am dat in vant dupa el), am stat apoi la un foc de tabara mare mare si apoi am mai povestit la cort si p la 2-3 am adormit cu greu in zuruit de motoare bete si rock lalait. la 7 am fost sus, pentru ca era o caldura insuportabila, am mai stat pe acolo in timp ce corturile se impachetau si lumea se imputina, ne-am povestit vieteile :P ne-am impachetat ,ne-am mai oprit la o terasa in pecica si apoi am plecat acasa. super. iesiri din astea sa fie cat mai dese si vara asta va fi foarte misto!

i feel good!

am zis eu ca ma plictisesc????... not! de fapt de cand am spus chestia asta drept e ca nu m-am prea plictisit! am fost o zi cu fetele la plimbare cu masina, am mers pana la ghioroc, ne-am facut niste poze, am stat la Harley la un suc, apoi am mers acasa. intr-o alta zi am iesit pe strand in Space , miercurea, a fost spuma party a fost inimaginabil de misto! spun asta in primul rand pentru ca asteptarile mele de la seara respectiva au fost low de tot si au fost cu muuult intrecute. muzica super misto, spuma multa, atmosfera, vreo 3 cocktailuri...apoi am iesit cu fetele in nerv si asteptarile mele au fost intrecute din nou... muzica misto pana la 5 dimineata!!! nu imi venea sa mai plec! bineinteles ca s-a intamplat ca seara urmatoare pe la 12 sa imi doresc sa merg acasa...ca doar nu tine fericirea asa mult ! dar a fost bine. si nici duminica ce a trecut nu am irosit-o. am facut un gratar la casuta mea de la alunis cu cativa prieteni buni, oameni foarte misto, inteligenti, cu care te poti simti cu adevarat in largul tau , ne-am balacit toti intr-o piscina gonflabila, apoi am jucat rent si am mai povestit una-alta...
de la plictiseala am trecut chiar si la planuri de activitate pe termen lung... cum si unde mergem vara asta, a sarit toata lumea cu propuneri foarte misto, acu tre sa vedem doar pe care le putem onora cu totii...
azi am mai fost la facultate sa se rezolve in sfarsit situatia de acolo, joi dau licenta, moment pe care acum nu il vad stresant deloc, apoi vine vineri. si de vineri pana duminica am planuri din nou. mergem cu totii la festivalul moto-rock de la pecica. cu cortul. dupa licenta. Yupiiii...abia astept!
summer is great! imi pare rau doar ca de 2 zile am dureri cumplite de gat, tusesc si imi curge nasul... :(... deh o sa imi treaca si asta ...de la distractie!

ma plicti :(

booooring!!! ma plictisesc groaznic. pana la inceputul lui iulie nu am absolut nimic de facut. toate astea in timp ce altii chiar au servici, iesiri de tot felu'. incepe sa ma enerveze deja plictiseala si nu stiu ce as putea sa fac sa nu ma mai plictisesc...hmm...
am iesit in oras , dar parca nu e asta solutia ca am venit acasa deprimata la gandul ca e sec. nu e fun deloc sa iesi doar tu cu prietena ta cea mai buna cu care te vezi oricum zilnic...era fain mai de mult.. eram o gasca intreaga, ieseam mereu, faceam cate ceva chiar daca nu eram tot timpul toti, jucam carti, mergeam in baruri, mergeam p strand la casuta,faceam iesiri la iarba verde, era distractie ce mai. acum e sec... asa ca nu imi ramane decat sa ma plictisesc in continuare. dc nu mai postez ceva vreme puteti sa suspectati ca am murit...de plictiseala!

introspectie de seara

in clipa asta ma incearca un sentiment de dezamagire pe care nu stiu exact carui fapt il datorez. e frustrant. poate fi pentru ca am oameni in jurul meu pe care as vrea sa ii cunosc, dar ei nu vor sa ma cunoasca, poate fi pentru ca sunt placuta de oameni care mie nu imi plac in mod deosebit, poate fi pentru ca imi lipseste ceva. sau poate din cauza ca am ceva in plus fata de altii, poate din cauza ca mici chichite, dureri din trecut reapar spontan si fara sa am sansa sa le evit, poate comportamente si reactii ale celor apropiati mie ma jeneaza, fara sa imi permit sa ripostez, poate ca sunt curioasa sa aflu lucruri, dar nu pot sa intreb, poate ca , vorba unei prietene am prea multe ganduri. prea mult timp la dispozitie te cam face sa o iei razna , acum mai e importanta si directia pe care o apuci. eu cred ca am luat-o p asta. adun frustrari si imi creez altele noi ...de plictiseala. stiu ca e o faza trecatoare. stiu ca poate chiar maine ma voi simti altfel. as vrea sa revad oameni care mi-au fost dragi , dar nu am unde, as vrea sa ma eliberez de unele ganduri, dar nu le pot spune cu voce tare, as vrea sa am motive la unele fapte, as vrea sa gasesc scuze la altele, as vrea sa fac lucruri noi si sa povestesc mult despre ele, as vrea sa plec. sa o iau de la inceput. sa infrunt din nou unele frici in speranta ca acum voi face altfel. acum voi fi altfel. acum voi reusi altfel. voi fi altcineva. cred ca e grav ce spun eu aici. de fapt nu imi doresc sa fiu altcineva, doar sa fiu un pic mai buna. sa nu imi para rau. acum imi pare rau pentru unele momente. imi pare foarte rau. pentru ce a fost sub nasul meu si nu am vazut, pentru atunci cand m-am aruncat cu capul inainte si m-am trezit brusc lovita, atunci cand nu am spus ce am gandit, ci am inghitit vorbe ce trebuiau de mult spuse, pentru ca am impins la o caruta la care nu mai impingea nimeni, pentru ca am fost inselata si nu am vrut sa recunosc toate semnele, pentru ca nu am stiut sa ma adaptez uneori la situatiile prevazute, desi credeam ca o fac, pentru ca nu am depus mai mult efort acolo unde trebuia cu adevarat, pentru ca m-am contrazis , desi stiam ca nu am dreptate, pentru ca am lasat orgoliul sa iasa la iveala atunci cand nu trebuia, pentru ca am invidiat. pentru toate astea si multe altele, imi prare rau. dar e tarziu. mi-ar trebui un fond nou , sa incep de la 0 si asta nu se poate. asa ca va trebui sa ma redresez, sa dovedesc ca sunt omul care vreau eu sa fiu si nu plutesc in deriva, sa ma zbat poate de 2 ori mai mult pentru a ajunge unde imi doresc si pentru a ma curata de pareri de rau. trebuie sa pot. am sa pot, dar nu credeam ca va fi atat de greu. eh ... si sunt sigura ca vor veni ele ganduri mult mai grele. situatii senzationale, care ma vor lua pe nepregatite, oameni mult mai rai, se va mai intampla sa ma pripesc , se va mai intampla cu siguranta sa imi para rau. sper doar sa nu am ocazia sa imi para mult mai rau, pentru ceva mult mai grav. deocamdata sunt bine. si tind spre...mult mai bine.

ce imi place

iubesc ploaia de vara. acum toarna cu galeata. si fulgera. si tuna. iubesc aerul curat. iubesc soarele si caldura. iubesc plantele. iarba, copacii, florile. iubesc oamenii. imi place sa calatoresc. imi place sa fumez. imi place sa fac plaja. imi place sa povestesc cu prietenele mele. imi place sa mananc. imi place sa dau sfaturi. imi place muzica. imi place sa cant cand sunt singura in masina. imi place sa conduc, apropo. imi place sa ma uit la filme. imi plac aproape toate genurile de filme. imi place sa gatesc. imi place sa cunosc oameni importanti. imi place muzica populara, imi place sa fac poze. imi place sa dansez. imi place sa stiu lucruri. imi plac cainii. imi plac pastele. imi plac cartile erotice. imi place sa visez. imi place sa fiu sincera. imi place sa ma plimb. imi place sa pierd timpul. imi place pepenele. imi place sa petrec. imi place sa organizez chestii. imi place sa fac ce imi place. imi place trenul. imi place sa ma culc tarziu. imi place sa fiu inteleasa. imi plac vacantele. imi plac copiii. imi plac iesirile la iarba verde. imi plac parfumurile bune. imi place sa am grija de mine. imi plac parcurile de distractii. imi place sa ma indragostesc. imi place sa zambesc. imi place sa fac cumparaturi. imi place sa iubesc. imi place sa traiesc...etc.

prietenie

astazi am petrecut o zi foarte frumoasa. am primit niste vesti bune inca de ieri (lifechanging chiar), am dormit mult, m-am trezit foarte bine-dispusa, am lenevit, m-am intalnit cu prietena mea dana, am mers la profesorul coordonator al lucrarii de licenta sa ne faca referatul ( o aiureala birocratica), m-am amuzat foarte tare pentru ca dumnealui avea examen intr-o aula si noi am stat la catedra, nu mi-as fi imaginat vreodata ca e atat de vizibil tot, ii vedeam pe toti la orice miscare, cum copiaza si mi-am dat seama cat de prosti eram si noi crezand ca pe noi nu ne vede profu', apoi ne-am intalnit si cu ana si am luat masa impreuna toate trei , am povestit si apoi dintr-o data ne-am hotarat sa mergem la tm la cinema! puf-pif, zis si facut. nu cred ca are vreu rost sa spun cat de frumos a fost feelingul si cat eram de entuziasmate. asa ca am ajuns la mall la cinema city, ne-am luat bilete( chiar dc in randul 3) la sex and the city si am intrat nerabdatoare in sala. pentru orice persoana de sex opus poate parea ridicol , dar noi femeile am inteles, am ras, am lacrimat si am suspinat fiecare secunda din film, ca o incununare a serialului care a provocat atat de multa apreciere in intreaga lume. foarte misto. cand am iesit din sala dupa 2 ore jumate eram de-a dreptul fericite toate trei, bucuroase in primul rand pentru ca suntem prietene si eram impreuna, si apoi pentru fiecare in parte. am cantat, am ras si am povestit aproape tot drumul inapoi, am condus incet nu doar pentru siguranta noastra, ci si pentru ca imi doream sa prelungim momentul cat mai mult, iar odata ajunse am gasit cum sa il prelungim. am mers pe strand la o terasa. la un suc si o apa plata, am mai discutat una alta si am plecat inspre casa cand am simtit ca seara a avut un final perfect fericit pentru ziua care a trecut.:D nu pot sa spun decat ca am cele mai bune prietene pe care le-as putea avea, pentru ca ne cunostem, am trecut prin multe impreuna, si bune si rele, le iubesc si nu as putea renunta la ele niciodata. e frumos sa stii ca ai prieteni adevarati, ca poti sa spui oricand , oricum, orice fara sa te temi in vreun fel sau altul, sa stii ca gasesti un sfat bun si o vorba calda atunci cand ai nevoie, sa stii ca ti se raspunde cu sinceritate orice ar fi. e printre cele mai bune si mai de calitate lucruri pe care le poate avea un om: prieteni buni. eu consider ca le am si multumesc Celui de sus pentru ele. si stiu ca orice s-ar intampla , si oriunde ne-ar duce viata, noi vom fi mereu impreuna si ne vom regasi oricand va fi nevoie. doresc la toata lumea sa gaseasca acest gen de prietenie mai devreme sau mai tarziu , pentru ca este intr-adevar o comoara. pup you!!!

licenta

bineinteles ca m-am apucat foarte tarziu de lucrarea de diploma. tot e bine ca , cu putin ajutor din partea prietenelor mele ( dictare si idei), am reusit sa o termin cam intr-o saptamana. acum e la copertat si vineri o predau. yupii!! eh nu mai are rost sa spun ca m-am enervat si am umblat saptamanile astea la facultate cat nu am facut-o in patru ani. situatia in centralizator era vraise, pentru ca bunii nostri profesori nu au binevoit sa isi treaca notele, unele situatii le-am clarificat cautand profesorii cu pricina si aratandu-le ca am nota trecuta in carnet, dar ce te faci acolo unde nu este dovada promovarii examenului. te enervezi ce altceva sa faci?!? profesori care chiar si pe ultima suta de metri au lipsit din institutie si apoi tot ei se enervau pentru ca " tu esti al 200-lea care ma cauta azi!" sistemul functioneaza foarte prost si e corupt. mare pacat. nu asa ar trebui sa functioneze o institutie de invatamant superior, prin care trec destinele a mii de studenti. e o porcarie. bine ca se termina. inca ma mai gandesc la master-ul ala.cum si unde sa il fac... i pup you.
p.s. ce frumoasa e viata cu pepsi! :D

fara titlu

nu am scris de ceva vreme si motivul este simplu: mi-a fost greu. dat fiind ca blogul l-am facut tocmai pentru a-mi expune cu sinceritate parerile, nu pot sa trec peste un anumit eveniment ce s-a intamplat cam de curand...as prefera totusi sa nu ma folosesc de prea multe detalii.
so...am facut-o de oaie....de fapt asta e o expresie mult prea blanda pentru a exprima ce am facut eu. concluzia este ca am baut peste masura si s-a rupt filmul la un moment dat. conform unor date anterioare ,mintea mea a judecat prost niste chestii si asa s-a ajuns la un scandal si la o reactie violenta pe care nu mi-as fi putut imagina ca pot sa o am. am gresit enooorm fata de o anumita persoana. m-am bagat cu picioarele in imaginea ei (a mea nici nu mai conteaza)... si culmea este ca a trebuit sa imi povesteasca chiar ea a doua zi ce am facut, pentru ca eu nu stiam nimic. am fost socata. mi se parea imposibil sa fi facut EU asa ceva...acum, orice parere ar avea cineva despre mine, nu cred ca isi poate imagina cata parere de rau si cata rusine am simtit, asa cum eu nu mi-am imaginat ca voi simti vreodata. ea m-a iertat. eu am suferit enorm. atat pentru ca mi-am dat seama ca e o persoana de 10 ori mai buna ca mine tocmai pentru ca a gasit in ea sa ma ierte si sa stea langa mine, cat si pentru ca prin prisma celor intamplate, mi-am dat seama de multe lucruri. le-am vazut la mine probabil asa cum le vad altii. mi-as dori sa le pot schimba. sau macar sa ma contolez. pana acum nu am reusit atat de bine. cei 2-3 oameni cu care am vorbit mi-au spus ca nu a fost mare lucru si ca se mai intampla. eu nu am simtit deloc asa. mie nu mi se intampla. a fost groaznic. m-am simtit ca atare. si inca nu mi-am revenit de tot.phew...am cam spus-o. ideea e ca in final consider ca a fost un eveniment benefic. altfel nu aveam cum sa ma vad, sa imi dau seama ca gresesc, si o iau ca pe o pedeapsa pentru toti oamenii pe care i-am judecat , i-am facut sa se simt prost, i-am luat peste picior, etc. oricum, un lucru e sigur no more judging people and no more votka red bull for me!

oameni geniali

se intampla din cand in cand...de fapt nu e bine spus din cand in cand... se intampla rar , sa intalnesti pe drumul pe care ti-l alegi, cate un om deosebit. un om cu o forta extraordinara , cu o prezenta foarte puternica si o personalitate absolut fascinanta. asa mi s-a intamplat mie zilele trecute. sa fiu fascinata pur si simplu de povestile unui domn. era exact ce aveam nevoie ca sa merg mai departe si mi-a dat exact curajul si mai ales increderea ca fac bine ceea ce fac si ca merita sa aprofundez. merita sa imi doresc mai mult si mai mult ca sa ajung mai departe. mai am foarte multe de invatat in domeniul asta si mai am foarte multe de tras, asta stiu. dar si faptul ca am inceput atat de devreme si faptul ca am sansa sa invat de la cei mai buni imi da o satisfactie foarte mare. cred ca nu mi-am dorit niciodata nimik asa de tare in toata viata mea cum imi doresc sa reusesc aici. sper din tot sufletul ca drumul asta sa ma duca undeva, sper sa am mereu de la cine fura meseria, sper mai ales sa nu dezamagesc. nici pe cei din jur si nici pe mine.si sper sa le pot multumi celor care ma ajuta acum.
si apropo, daca tot am zis mereu ca eu nu am un motto sau vreo zicala rasarita care sa insemne ceva pentru mine , cred ca de acum inainte am , si mi se pare tocmai buna de tinut minte mereu : ai grija pe cine calci ca sa ajung sus, pentru ca te vei intalni cu ei la coborare. genial!!!

graduation

am avut cursul festiv la facultate. a fost placut ...nu neaparat sa purtam toti robele imense si tichiute , dar faptul ca ne-am vazut toti , ne-am vazut altfel, parca am fi putut chiar sa ne imprietenim atat de binevoitori eram. s-au tinut niste discursuri ale bosi-lor institutiei care e Universitatea "Aurel Vlaicu" din Arad,ne-am amuzat toti pentru ca in timp ce ni se transmitea cat de mandri trebuie sa fim pentru ca am absolvit o facultate de mare prestigiu,de fapt noi stiam ce se afla dedesubt... bull-shit!!!
a fost dragut si faptul ca m-am raintalnit cu niste persoane care la inceputul facultatii , cred eu, imi erau prieteni...ne-am racit intre timp , dar m-am simtit bine sa ii revad ,sa vorbesc cu ei.
a fost si mai misto faptul ca am iesit cu totii la o bere-2-3 dupa cursul festiv. am ras ,am povestit tot , felul, am comentat, am discutat...mi-a placut. partea proasta e ca eu una a doua zi la ora 7 si 15 aveam tren spre targu mures pentru job.asa ca am dormit 3 ore m-am trezit , m-am impachetat si dusa am fost.a fost groaznic drumul...murdar,nu am putut dormi deloc, am avut in compartiment 3 batrani, unul dintre ei mirosea destul de rau, iar altul era semi-surd si urla tot la 2 cuvinte...anyway bine a fost si momentul in care am ajuns la destinatie...

de ziua mea

ehi...a fost ziua mea... pe 4 mai... am mai crescut cu un an :D . bineinteles ca nu putea sa scape fara chef. asa ca eu am avut 2 chefuri. unul cu grupul de prieteni pe care ii am la conversation club si unul cu prietenii mei cu care ies de obicei.
primul a fost foarte ok, cu exceptia faptului ca eu una nu eram tocmai fresh dupa ce doua nopti la rand am tot petrecut ( nu neaparat de ziua mea , desi s-au legat). eram super obosita... am stat cumintei la masa, am mancat , s-a baut putin , s-au discutat tot felu am primit cadouri foarte dragutze... foarte frumos.
sambata am schimbat placa total. am mers la padurea ceala cu corturile. cu mancare ,bautura, parca mai multa voie buna :D si a fost foarte fain. nu cred ca are rost sa mai precizez unele incidente sau unele faze care m-au facut sa imi reconsider pozitia si parerea fata de unele persoane. oricum una peste alta m-am bucurat si m-am simtit foarte bine.
nush ce altceva sa mai spun... poate as putea sa vb despre faptul ca pe masura ce inaintez in varsta , odata cu cateva lucruri foarte bune vin si lucruri mai neplacute. si aici vorbesc in primul rand despre faptul ca nu mai simt si nu ma mai bucur asa de mult de sarbatorile mari si de ...ziua de nastere. craciunul nu mai e craciun, pastele nu mai sunt ce au fost, ziua mea nu mai e nici cum ... adica lipseste bucuria aia naturala 100% caracteristica evenimentelor de felul asta, care te face sa fii fericit pur si simplu , te imbogateste si cu siguranta te face sa vezi altfel lucrurile si sa iti amintesti mult mai frumos in timp... ei... asta a lipsit si acum ca si anul trecut... nu stiu daca o sa mai pot aduce vreodata in viata mea feelingul asta pierdut. poate cand o sa am eu copii... sau poate chiar niciodata.

1 milion

am un milion de idei despre care as putea sa scriu acum si pur si simplu nu stiu care "urla" mai tare sa pot vorbi despre ea... as putea vorbi despre faptul ca azi m-a suparat putin o persoana foarte draga din familia mea, as putea sa vb despre relatia grozava pe care o am cu mama mea si despre cum am inteles acum in pragul varstei de 23 de ani ce inseamna ca parintele tau sa iti fie cel mai bun prieten, as putea sa vorbesc despre faptul ca as vrea sa ma indragostesc si nu am de cine :D , as putea sa vorbesc despre targeturile mele de viitor, din viitorul apropiat .... as putea sa vorbesc despre lucruri importante si schimbari sper eu nu tocmai radicale ce s-ar putea intampla in viata mea in curand, as putea sa vorbesc despre toate lucrurile care ma enerveaza si despre felul cum ma manifest atunci cand se intampla, as putea sa vb despre oameni pe care ii cunosc si sa pretind ca nu despre ei era vorba in cazul in care ma intreaba, as putea sa vorbesc despre lucrurile pe care le-am descoperit despre mine sau despre lucruri pe care sper sa le descopar intr-o zi, as putea sa vorbesc despre visele mele cele mai indraznete, vise asa cum avem toti, in care totul se deruleaza dupa scenariul propriu, exact asa cum mi-as dori sa se intample si in viata de zi cu zi... as putea sa vorbesc despre modurile in care ne intelegem pe noi insine, despre felurile in care ne impacam cu noi insine si ne simtim bine in pielea noastra... as putea sa vorbesc despre frustrarile pe care ti le provoaca anumite neimpliniri, anumite insuccese... despre muzica si ce inseamna ea in viata noastra, despre toate... si as putea sa tot continui asa... poate chiar pana la 1 milion!

4 ani

here comes the rain again...afara este o vreme de kkt... probabil una adecvata sezonului in care ne aflam... doar ca din cauza ca totul s-a dat peste cap in ultimii ani (iarna, vara, toamna, primavara) noi am inceput sa avem pretentii si asteptari...
asa ca... dand vina pe vreme, asa cum o face toata lumea , pot sa spun ca ma enervez , ma plictisesc si nu am nimic de facut. ma rog... trebuia sa am ceva de facut, dar nu s-a mai intamplat... asa ca ma enervez.
ok... la altceva ma gandeam de fapt nu la vremea de afara. ma gandeam la faptul ca au trecut 4 ani si in 2 luni termin facultatea... nici nu mai conteaza cum am facut facultatea asta... important ca se termina si o sa am o diploma de aratat. si am s-o arat. ca e singurul lucru cu care m-am ales din facultatea asta... aa si cu o gramada de bani cheltuiti... :D
oricum e ciudata senzatia.... acum p ultima suta d metri ne strangem toti p holuri, asteptam, recuperarea restantelor, fara sa ne pese de valoarea notelor. si parca imi pare putin rau ca nu ne-am dat seama ca eram in aceeasi situatie toti tot timpul nu doar acum la sfarsit. tot e bine ca ne cunoastem macar acum mai mult decat doar din vedere, mai schimbam o vorba, ne mai punem de acord, criticam, bagam de vina, asa... pe culoarul facultatii asteptand note. as putea sa dezvolt mult mai mult subiectul , dar nu am de gand sa fac critica si feeling-ul p care l-am avut stand cu cativa din colegii mei la o cafea ma face sa uit de nereguli, de profesori, de felul in care se intampla lucrurile administrativ vorbind...
asa ca...s-ar putea ca la sfarsit chiar sa imi scape o lacrima... pentru tot timpul asta trecut, pentru 4 ani din viata mea in care am "facut" o facultate, pentru toti colegii si oamenii mai mult ca sigur deosebiti, dar pe care eu nu i-am cunoscut, pentru tot ce trebuia sa invat si nu am invatat...
si apoi ma inseninez din nou si intreb...va inscrieti la master???

viata e frumoasa

viata e frumoasa!!! e frumoasa atunci cand cunosti oameni frumosi, cand ai prieteni frumosi, cand e vremea frumoasa, cand se intampla lucruri frumoase, cand asculti muzica frumoasa, cand ai lucruri frumoase. am avut parte de o mica bucurie ieri. buni prieteni de-ai mei urmeaza sa fie primul cuplu pe care il cunosc si se casatoresc. adica s-a ajuns la fazele de genu asta. adica am crescut mari. si e frumos. m-am bucurat tare mult pentru ei. se potrivesc foarte bine ,sunt impreuna de ceva timp, au trecut prin multe experiente, cu bune si cu rele, au depasit anumite praguri si acum iata-i la momentul casatoriei. foarte frumos. abia astept sa vina ziua cu pricina. si am mai avut un motiv care m-a bucurat. pentru ca e asa frumos cand o persoana se dezvolta in fata ochilor tai. cand se schimba totalmente in bine, cand infloreste vizibil, cand atinge un prag de incredere in sine demn de admiratie, cand transmite cu toata fiinta vibratii pozitive, cand atrage. s-a intamplat acest lucru relativ brusc in viata unei persoane foarte dragi mie.(stie ea cine!) totul a luat o intorsatura cat se poate de buna. si faptul ca am fost alaturi de ea tot timpul si am putut sa vad chestia asta nu poate decat sa ma bucure si sa ma imbogateasca intr-un anume fel.
si eu ma simt foarte bine. sunt multumita. viata e foarte frumoasa!!

inteligentii

din nefericire trebuie sa revin la un subiect care nu imi place deloc. doar ca sunt putin revoltata si oricat mi-as dori sa scriu doar despre lucruri frumoase, primavara, iubire, bucurii, fericire, dorinte indeplinite , nu pot. pur si simplu nu se poate. peste tot pe unde intorci capul dai de oameni rai. eh mi s-a intamplat si mie sa ma aflu in compania unora . este intr-adevar un mare pacat cum oamenii nu mai reusesc sa fie oameni in zilele astea. se lasa la indemana frustrarilor, a gandurilor rele , a invidiei, a ipocriziei, a prostiei. nu se mai pot bucura de bucuria altora, nu le mai pasa de imaginea lor , ca de suflet au uitat de mult. mai nou exista un trend. nu stiu cati au remarcat...e cool sa fii inteligent . sau macar sa te arati, pentru ca sunt chiar putini cei adevarati. majoritatea "tinerilor"de la 18-19 ani in sus, sunt prosti sub diferite acoperisuri! (imi place expresia asta, sper sa fie inteleasa cum am intentionat). adica nu mai putem sta in birt sa avem small-talk-uri. acum e obligatoriu sa ne stoarcem creierii dupa cele mai tari, complicate si extreme expresii ( la foarte multi, fara logica!) ca sa nu spunem de fapt nimic. dar doamne fereste sa observe vecinul de masa cat de mult ne chinuim si cat incercam sa controlam grimasele faciale. trebuie sa aratam ca suntem oameni culti, ca suntem profunzi, ca suntem altfel decat prostii multi. dupa vreo 2 pahare toata observatia mea s-a transformat in amuzament si chiar distractie. dupa inca cateva , a devenit trist, obositor, stresant, chinuitor. mai stateam putin si dadeam in agonie. :)) si ca sa explic si motivul pentru care m-am si distrat si am putut sa spun ca este o seara buna, este faptul ca la masa , pe langa prietena mea (cu care ma corelez la nivel de inteligenta, pe planuri diferite) -asta a fost deep-shit- mai era un om. unul pe care il recunosc oricand ca fiind o raritate. un om inteligent. adica un om cu un anumit bagaj de cunostinte si interese chiar diferite de ale majoritatii. un om capabil sa dea foarte multe explicatii celor care sunt curiosi macar sa auda, un om care indiferent de "alcoolemie" isi pastreaza ritmul vorbirii, coerenta si capacitatea de a explica in mai multe feluri un lcru complicat, doar sa il inteleaga toata lumea. se amuza si el copios. ii facea pe toti cei ce se contraziceau cu el din vorbe, zambind, fara sa arate ca depune vreun efort, fara sa ridice tonul vocii. suuuper tare! e un lucru foarte simplu pe care nu il prea accepta lumea: nu suntem toti la fel!!! suntem fiinte extrem de diferite. traim, gandim, simtim, etc, pe toate nivelurile posibile.in toate felurile posibile. si nici macar nu trebuie. nu ne-a cerut nimeni niciodata sa fim la fel de destepti, la fel de talentati ,la fel de informati, in toate domeniile, la fel de sensibili, de activi, sa ne exprimam in acelasi mod, sa rezistam la fel, sa stim la fel, etc.
eu asa vad lucrurile. nu sunt nici cel mai destept, nici cel mai prost om.(ar trebui sa ma bucur, probabil). gresesc , si har domnului sunt milioane de lucruri pe care cu siguranta nu le cunosc. dar ma bucur. de viata pe care o am, de mintea pe care o am, de jobul p care il am, de posibilitatile pe care le am, de prietenii pe care ii am,de oamenii pe care ii cunosc, s.a.m.d. doamne tine-ne pe toti!

zi faina

azi a fost o zi frumoasa. m-am trezit in ritm propriu, spre deosebire de restul zilelor in care ma trezesc sunata de oameni carora le vine greu sa creada ca in jobul p care il am eu nu e nevoie sa te trezesti in fiecare zi la dimineata!!! apoi m-am bucurat foarte tare sa vad soare. am iesit pe balcon la o gura de aer si m-am bucurat si mai tare de soarele caldut. yupiii!!! am iesit la o plimbarica cu prietena mea, am mers la un restaurant dragutz si bun ,apoi nu pot sa spun unde am fost si apoi acasa. foarte relaxant!!! o zi chiar faina. pe seara merg la club, unde este o petrecere privata care sper eu tare de tot sa iasa cat mai bine...
I'll be back!!!

parere de rau

mi se pare foarte trist cand vad adevarate valori ale tarii noastre cum se duc. ce mi se pare de-a dreptul trist e faptul ca atunci cand eu eram mica ei erau pe la 30-40 de ani in floarea varstei si in culmea carierei. am crescut cu ei. nu au existat niciodata altii decat ai nostri. si acum se duc. dem radulescu, teo peter, valeriu sterian, ovidiu iuliu moldovan, george pruteanu, florian pitis, gica petrescu, ...si multi altii care nu imi vin in momentul asta in minte. si ce mi se pare si mai trist e ca nu vad din generatiile urmatoare pe nimeni care sa umple in vreun fel golurile lasate. nici in muzica, nici in teatru, nici in televiziune, nici in cultura, nici in politica, nici nicaieri ...si atunci ma intreb: copiii si nepotii nostri cu cine o sa creasca???

eu sunt

noi judecam oamenii...unii la modul superficial, altii la modul serios. atunci cand suntem intr-un mediu amical , ne place sa barfim. sa vb in fel si chip despre alte persoane care nu ne plac, sau cu care avem o legatura negativa si har domnului avem de unde alege. ei , mi se intampla de vreo cateva zile sa ma gandesc doar la mine .. ma simt acum eu looser-ul . eu sunt cea ramasa in urma , eu sunt cea "singura" , eu sunt cea care nu are chef ,nu mai povesteste, nu mai are energie, eu sunt cea "plouata", eu sunt cel judecat . nu mi s-a intamplat nimic deosebit sa ma provoace cel putin sa impartasesc chestia asta cu lumea. chiar nu e nici un motiv, doar ca...asa mi-a venit!

lumea asta

au trecut cateva zile de la ultimul meu "articol". nici acum nu stiu despre ce sa scriu ,la fel cum nu am stiut nici zilele trecute, dar am sa fac un efort. ma gandeam la lumea asta. lumea in care traim. vremurile astea. totul mi se pare superficial .secolul vitezei. un rahat. nu mai avem timp de nimic. ne indobitocim pur si simplu. tehnologie avansata. din cauza ei nu mai stim sa facem nimic. nu mai lucram cu mainile, cu mintea sau cu sufletul. orice dorinta a noastra se implineste cu un click .nu mai avem nici un fel de interes decat sa ne treaca timpul mai repede. pentru asta imi pare nespus de rau. pentru tot timpul asta nebun care trece si noi nu mai apucam sa facem nimic. auzim povesti de mai demult. nici macar nu e foarte demult. povesti despre oameni care au muncit ,oameni cu demnitate , povesti despre fericire, povesti despre iubire, povesti despre vieti pline de intamplari, povesti din timpuri in care totul era doar alb sau negru, bun sau rau, totul sau nimic. in ziua de azi nu se mai intampla nimic in viata nimanui, nu mai avem povesti.avem in schimb nuante. in tot ceea ce facem ,spunem, simtim, avem nuante. unii spun ca e bine. ca asta e un rezultat al dezvoltarii omenirii. ca e un avantaj ca ne permitem sa nuantam. eu zic ca nu e bine deloc. toaate nuantele astea (nu stiu cum altfel sa le spun) care se regasesc in tot, nu fac altceva decat sa creeze confuzii. este prea mult loc pentru interpretari si pentru ca nu suntem deloc la fel unii cu ceilalti , fiecare interpreteaza in felul lui .astfel se creeaza neintelegerile .astfel gresim. si cred ca lumea de azi prin asta este caracterizata : neintelegere, confuzie, interpretare. si din toate astea ies doar greseli. copiii nostri, nepotii si stra-nepotii nostri or sa auda aceleasi povesti de demult pe care le-am auzit si noi . pacat. si atunci unde este evolutia? in somaj, in lenea oamenilor, in saracie, in hotie,in scandaluri, in goana dupa bani, in lipsa timpului, in prostie, in impuritate, in aroganta, in rusinea provocata de o farama de romantism, in casatoriile pe interes, in constructiile poluatoare, in laudele prost atribuite, in lipsa de umanitate din fiecare???? mi-e frica de lumea in care traiesc. mi-e teama pentru restul vietii mele. mi-e teama pentru viitor si mai alaes regret nespus timpul in care m-am nascut.but that's just me.

the guardian

de cate ori vad cate un film cu tenta eroica ma apuca depresia.ma apuca gandurile.ma uitam ieri la un film pe care il mai vazusem cu ceva timp in urma, nicidecum vreo capodopera... doar un film cu mesaj. un mesaj foarte puternic , care cel putin la mine a ajuns. the guardian (in slujba vietii) cu kevin costner . un film despre paza de coasta a sua, despre tineri invatacei si despre salvamari-eroi,despre dramele fiecaruia, despre provocari,bla bla.
si atunci raman eu cu impresia ca oameni ca aceia despre care se vb acolo chiar exista.oameni care fac orice oricand sa ne fie noua bine, oameni care sa arunca in foc sau in ape atunci cand toata lumea fuge din fata dezastrului, oameni care fac cercetari, pentru ca noi sa nu murim d gripa, oameni care salveaza vieti, care lupta pentru cauze despre care noi nici nu auzim, etc. si noi ce facem? simt ca pierd vremea degeaba si fara rost ,simt ca nici un fel de act maret nu se va apropia de mine(sau eu de el).mi-as dori sa fac parte din ceva. sa pot povesti nepotilor ca macar am fost acolo si am avut curajul sa fiu martor la ceva mare...eh...poate aberez...ma impresioneaza des cinematografia.doar ca nu poti sa nu te gandesti ca oameni ca si aceia inca exista. sunt oameni demni de cunostinta si recunostinta noastra. sunt eroi.

subiect major

exista un singur subiect major pe care nu l-am atacat inca in blog. barbatii. sau cel putin parerea mea despre ei. mi se intampla un lucru destul de ciudat in ultima vreme. ba chiar nici nu credeam ca se poate intampla. eu spuneam mereu ca o femeie/fata are mereu o figura masculina in minte indiferent daca are p cineva sau nu. ei bine am ajuns sa ma contrazic , pentru ca tocmai traversez o perioada in care nu exista nimeni , cel putin in mintea mea. nici o tentatie, nici un impuls, nici un gand referitor la un cineva. asta inseamna ca inainte sa adorm ma gandesc la job, la oportunitatile pe care le am, la ce decizii trebuie sa iau, la ce am de facut...si nici un gand , fantezie sau vis romantic catusi de putin.
pana acum eu una am avut relatii frumoase, care s-au terminat frumos, fara suferinte crunte si fara indoieli. sau cel putin asa imi amintesc eu :P
ok. acum ca am atins si acest subiect, pot trece la urmatoarele. sper totusi(ca doar sunt femeie), ca data viitoare sa am ceva mai multe de dezbatut. asa,eu cu mine.
pupik!

vreau vara!

vreau sa vina vara. vreau sa mergem in gasca cat mai mare la sighisoara si la mare. vreau sa ne simtim bine, vreau sa ne distram, sa fie iuresh pana nu mai stim de noi , fiecare in felul lui, vreau sa am emotia aia de adunare din gara cu toata lumea , si drumul cu trenul si odata ajunsi , drumul pana la camping, si la strand, si pe stradute, si betie, si cantare, si buna-dispozitie gratuita, si dormitul in cort inghesuiti, si pateul de dimineata, si apoi impachetarea, si mahmureala, si iar in tren,iar bunadispozitie, si mirosul de mare simtit din tren, primul contact cu marea, si camping din nou, si stradute aglomerate,si muzica, si tarancuta, si hamsii, si whitehorse, si karaoke, si balaceala,si arsuri de soare, si dans, si bucurie, si oamenii aia, si amintri noi care sa cuprinda toate reperele de mai sus si mai mult decat atat.
cine stie cunoaste!

senzational!!

de-a dreptul senzational! asa mi s-a parut mie personal concertul vita de vie din club frontiera!!!mi-a intrecut asteptarile.
eu nu mai fusesem pana acum la un concert live al trupei desi le cunosc destul de bine piesele.poate asta e un motiv pentru care am tinut neaparat sa il fac .faptul ca imi doream sa ii vad desfasurandu-se.si l-am facut.si s-au desfasurat.
motivul oficial a fost ca am stiut ca vor aduce lume.si incasari la bilete.si ca se poate face tocmai din motivul asta.am remarcat mereu reactiile pe care le provoaca piesele lor oamenilor ascultatori de gen si nu neaparat.indiferent ca eram la mare in whitehorse,in cluburile rock din oras sau la party-uri izolate, lumea asculta vita de vie.lumea intelege vita de vie.vita de vie transmite.mult.
doar ca, sa ii vad cu ochii mei transmitand de pe scena, live,a fost (fara exagerare) o adevarata experienta.
ma bucur mult ca am facut concertul asta.ma bucur mult ca mi-a intrecut asteptarile.si ma bucur mult sa stiu ca am participat in felul asta la "experienta" oamenilor aflati in club.
doamne ajuta.la mai multe! vdv rocks!!!
pupik

posibilitati

m-am tot gandit la posibilitatile pe care le am eu...sincera sa fiu,sunt destul de multe.de fapt nici macar nu pot sa ii inteleg pe toti cei care spun ca nu isi gasesc rostul,ca nu au nimic de facut,ca se plictisesc, ca nu isi gasesc de lucru,in definitiv ca nu au posibilitati...
ei.. eu simt ca le am.si cred ca nu sunt vreun exemplu rar, cred ca fiecare om are acelasi numar de oportunitati.trebuie evident sa ai ochii deschisi si sa stii cat de cat unde sa te uiti.sa iti dai interesul in domeniul pe care il alegi,sa te mentii informat,sa dai randament si sa dovedesti celor carora trebuie sa o faci ca tu esti cel mai potrivit,altfel se transforma cat ai zice poc! in oportunitatea altuia.
si oportunitatile vin...pentru fiecare asa cum vin si pentru mine.sunt oameni pe care ii cunosti,care ar putea avea nevoie de tine sau care te-au observat fara macar tu sa ai vreo intentie; si te cheama. sunt joburi pe care trebuie doar sa le abordezi pentru ca pur si simplu sunt disponibile si tu le vrei.apoi mai sunt situatii in care trebuie sa dai putin din coate,sa dai teste,interviuri,sa te stresezi sa dovedesti, dar faci si treaba asta daca vrei cu adevarat .si faci orice ca sa ajungi unde iti propui.incepi de la 0.
din pacate am observat la multe din cunostintele mele de-o varsta ( majoritatea de sex masculin-nu inteleg de ce?) o oarecare forma de nesimtire.adica...sta deoparte,lasa oportunitati destul de bune (daca nu chiar ideale) sa treaca pe langa el,nu ridica nici macar un deget sa faca ceva, nu se informeaza,presupune automat ca daca nu ii bate cineva la usa sa ii ofere,oferta nu exista, se plange non stop si argumenteaza: "de eu nu pot sa merg sa fac asta!! ; da pt salarul asta nici nu merita sa ma ridic din pat...; nu e ce imi doresc; nu gasesc de lucru;nu ma apreciaza suficient; etc etc etc..."
e dureros ca exista atat de multa delasare in noi...e dureros ca faptic nu facem suficient, e dureros ca trece timpul pe langa noi si nu incercam nimic...e dureros cand blamam pe altii pentru ce au fara macar sa ne gandim o secunda prin ce au trecut respectivii ca sa ajunga acolo.e dureros cand suntem nefericiti si fericirea e la o intinsatura de mana.
asa ca hai sa facem , fratilor!!!putina ambitie si cohones va rog!!!

oameni urati!

asta e o vorba de-a mea...si se refera evident la uratenia interioara nicidecum la fizic!
e plin orasul de oameni urati..oameni fara scrupule care si-ar vinde si copiii/parintii pentru ceva.ceva-ul asta dupa care alearga toti si de fapt nimeni nu stie exact ce este...bani,dragoste,pace,faima,bani.asta e ceva-ul care ii urateste pe oameni ,ii face sa nu mai judece ceea ce fac sau vorbesc,ii face sa nu le mai pese daca altii sufera pe urma actiunilor lor...oameni goi,fara nici un fel de valori,oameni care nu au cunoscut niciodata respectul (pentru orice sau oricine), oameni necivilizati,fara simt al mediului inconjurator(pentru ca trebuie sa ai asa ceva), fara cap si fara coada...oameni dezordonati,inecati in gandurile lor si in remuscari,oameni rai sau doar rautaciosi,oameni prefacuti,oameni cu obrazul gros,oameni frustrati...o sa ii intalnim mereu si nu o sa ii recunoastem mereu din prima.din pacate traim niste vremuri in care trebuie sa dezvoltam un adevarat aparat de autoaparare...pentru ca altfel vom fi mancati de vii...de ce ma includ in categoria oamenilor curatei/frumusei? pentru ca pana acum am reusit destul de bine sa fiu sincera(pe cat posibil) , am reusit sa nu ma murdaresc cu gesturi si chiar ganduri cu care altii deja s-au obisnuit.am reusit sa fiu un om onest,constiincios si care e capabil sa isi asume responsabilitatea faptelor proprii.asa ca multumesc mamei care m-a educat,prietenilor cu care am crescut , oamenilor frumosi care mi-au aratat sa fiu ca ei si celor urati pentru ca imi arata in fiecare zi sa nu fiu asa.