vreau vara!

vreau sa vina vara. vreau sa mergem in gasca cat mai mare la sighisoara si la mare. vreau sa ne simtim bine, vreau sa ne distram, sa fie iuresh pana nu mai stim de noi , fiecare in felul lui, vreau sa am emotia aia de adunare din gara cu toata lumea , si drumul cu trenul si odata ajunsi , drumul pana la camping, si la strand, si pe stradute, si betie, si cantare, si buna-dispozitie gratuita, si dormitul in cort inghesuiti, si pateul de dimineata, si apoi impachetarea, si mahmureala, si iar in tren,iar bunadispozitie, si mirosul de mare simtit din tren, primul contact cu marea, si camping din nou, si stradute aglomerate,si muzica, si tarancuta, si hamsii, si whitehorse, si karaoke, si balaceala,si arsuri de soare, si dans, si bucurie, si oamenii aia, si amintri noi care sa cuprinda toate reperele de mai sus si mai mult decat atat.
cine stie cunoaste!

senzational!!

de-a dreptul senzational! asa mi s-a parut mie personal concertul vita de vie din club frontiera!!!mi-a intrecut asteptarile.
eu nu mai fusesem pana acum la un concert live al trupei desi le cunosc destul de bine piesele.poate asta e un motiv pentru care am tinut neaparat sa il fac .faptul ca imi doream sa ii vad desfasurandu-se.si l-am facut.si s-au desfasurat.
motivul oficial a fost ca am stiut ca vor aduce lume.si incasari la bilete.si ca se poate face tocmai din motivul asta.am remarcat mereu reactiile pe care le provoaca piesele lor oamenilor ascultatori de gen si nu neaparat.indiferent ca eram la mare in whitehorse,in cluburile rock din oras sau la party-uri izolate, lumea asculta vita de vie.lumea intelege vita de vie.vita de vie transmite.mult.
doar ca, sa ii vad cu ochii mei transmitand de pe scena, live,a fost (fara exagerare) o adevarata experienta.
ma bucur mult ca am facut concertul asta.ma bucur mult ca mi-a intrecut asteptarile.si ma bucur mult sa stiu ca am participat in felul asta la "experienta" oamenilor aflati in club.
doamne ajuta.la mai multe! vdv rocks!!!
pupik

posibilitati

m-am tot gandit la posibilitatile pe care le am eu...sincera sa fiu,sunt destul de multe.de fapt nici macar nu pot sa ii inteleg pe toti cei care spun ca nu isi gasesc rostul,ca nu au nimic de facut,ca se plictisesc, ca nu isi gasesc de lucru,in definitiv ca nu au posibilitati...
ei.. eu simt ca le am.si cred ca nu sunt vreun exemplu rar, cred ca fiecare om are acelasi numar de oportunitati.trebuie evident sa ai ochii deschisi si sa stii cat de cat unde sa te uiti.sa iti dai interesul in domeniul pe care il alegi,sa te mentii informat,sa dai randament si sa dovedesti celor carora trebuie sa o faci ca tu esti cel mai potrivit,altfel se transforma cat ai zice poc! in oportunitatea altuia.
si oportunitatile vin...pentru fiecare asa cum vin si pentru mine.sunt oameni pe care ii cunosti,care ar putea avea nevoie de tine sau care te-au observat fara macar tu sa ai vreo intentie; si te cheama. sunt joburi pe care trebuie doar sa le abordezi pentru ca pur si simplu sunt disponibile si tu le vrei.apoi mai sunt situatii in care trebuie sa dai putin din coate,sa dai teste,interviuri,sa te stresezi sa dovedesti, dar faci si treaba asta daca vrei cu adevarat .si faci orice ca sa ajungi unde iti propui.incepi de la 0.
din pacate am observat la multe din cunostintele mele de-o varsta ( majoritatea de sex masculin-nu inteleg de ce?) o oarecare forma de nesimtire.adica...sta deoparte,lasa oportunitati destul de bune (daca nu chiar ideale) sa treaca pe langa el,nu ridica nici macar un deget sa faca ceva, nu se informeaza,presupune automat ca daca nu ii bate cineva la usa sa ii ofere,oferta nu exista, se plange non stop si argumenteaza: "de eu nu pot sa merg sa fac asta!! ; da pt salarul asta nici nu merita sa ma ridic din pat...; nu e ce imi doresc; nu gasesc de lucru;nu ma apreciaza suficient; etc etc etc..."
e dureros ca exista atat de multa delasare in noi...e dureros ca faptic nu facem suficient, e dureros ca trece timpul pe langa noi si nu incercam nimic...e dureros cand blamam pe altii pentru ce au fara macar sa ne gandim o secunda prin ce au trecut respectivii ca sa ajunga acolo.e dureros cand suntem nefericiti si fericirea e la o intinsatura de mana.
asa ca hai sa facem , fratilor!!!putina ambitie si cohones va rog!!!

oameni urati!

asta e o vorba de-a mea...si se refera evident la uratenia interioara nicidecum la fizic!
e plin orasul de oameni urati..oameni fara scrupule care si-ar vinde si copiii/parintii pentru ceva.ceva-ul asta dupa care alearga toti si de fapt nimeni nu stie exact ce este...bani,dragoste,pace,faima,bani.asta e ceva-ul care ii urateste pe oameni ,ii face sa nu mai judece ceea ce fac sau vorbesc,ii face sa nu le mai pese daca altii sufera pe urma actiunilor lor...oameni goi,fara nici un fel de valori,oameni care nu au cunoscut niciodata respectul (pentru orice sau oricine), oameni necivilizati,fara simt al mediului inconjurator(pentru ca trebuie sa ai asa ceva), fara cap si fara coada...oameni dezordonati,inecati in gandurile lor si in remuscari,oameni rai sau doar rautaciosi,oameni prefacuti,oameni cu obrazul gros,oameni frustrati...o sa ii intalnim mereu si nu o sa ii recunoastem mereu din prima.din pacate traim niste vremuri in care trebuie sa dezvoltam un adevarat aparat de autoaparare...pentru ca altfel vom fi mancati de vii...de ce ma includ in categoria oamenilor curatei/frumusei? pentru ca pana acum am reusit destul de bine sa fiu sincera(pe cat posibil) , am reusit sa nu ma murdaresc cu gesturi si chiar ganduri cu care altii deja s-au obisnuit.am reusit sa fiu un om onest,constiincios si care e capabil sa isi asume responsabilitatea faptelor proprii.asa ca multumesc mamei care m-a educat,prietenilor cu care am crescut , oamenilor frumosi care mi-au aratat sa fiu ca ei si celor urati pentru ca imi arata in fiecare zi sa nu fiu asa.

toate trec

toate trec...si cand spun asta m-as putea referi la atat de multe chestii...
eu,in schimb am sa fac referire la unele dintre ele...ca de exemplu: atunci cand ai un job destul de important...oameni si o serie intreaga de evenimente se bazeaza pe tine si tu uiti sau intelegi gresit un amanunt care da peste cap tot.cum ar trebui sa te simti? eu cu siguranta nu m-am simtit bine deloc...desi a fost vb de o neintelegere la propriu,pt care nu am fost vinovata 100%.totusi greseala a fost a mea...poate am exagerat putin dar am luat-o ca pe un esec personal..m-am condamnat ."cum am putut sa fiu atat de neatenta?...cum nu mi-am dat seama?"etc etc...si apoi toata lumea din jur mi-a spus "nu-i nimic,se mai intampla,las ca trece". si cu "las ca trece" am ramas.si a trecut.stiu sigur ca vor mai fi si altele intamplarile care ma vor pune la colt intr-un fel sau altul.dar mi-am promis mie ca cel putin atunci cand depinde totul doar de mine...nu se va mai intampla.
doar ca mai e si varianta cealalta...dar daca gafeaza altii si tot eu sunt trasa la raspundere?si tot eu sunt pusa la colt? mi s-a intamplat si asta de cateva ori chiar,dar am considerat ca, in afara de frustrarea aferenta situatiei ,am avut ceva de invatat (eu fiind la inceput de drum), ca situatia respectiva sa nu se mai repete. pana la urma cel mai bine si mai usor de suportat este situatia in care te ocupi tu personal de tot de la a la z,daca iese bine te poti mandri ca te-ai descurcat,dar cel mai important este daca nu iese bine...poti sa te dai singur cu capul de pereti si tot nu te simti asa nasol ca in situatiile de mai sus.. :P
deh...LAS' CA TRECE!

de baut!

bautura asta....am ajuns la varsta de 16 ani...de atunci am tras cele mai crunte betii din viata mea...s-au lasat cu de toate , dar tre sa recunosc ca nu m-a prea dus nimeni acasa in brate sau nu m-am prea facut de ras niciodata ,niciunde(asta dupa considerentul ca orice fiinta de sex feminin care bea este penibila).
am ajuns la varsta de 21 de ani...si de atunci incoace scopul consumului de alcool s-a schimbat. radical.
adica inainte , a te imbata era un scop in sine...de aici se deduc cele 2 sticle de vin baute / persoana / seara sau cele 7 beri una-n-tr-una sau cele 300 de votka cu lamaie sau ginul tonic...tot cam 300, offf si sa nu uitam de celebrele submarine(nu sfatuiesc pe nimeni);se ia o halba de bere,se ia un shot de votka, se arunca shot-ul in halba si se bea p nerasuflate. :D
acum , in schimb, lucrurile s-au schimbat...nu ma mai lasa organismul sa ma imbat...sa beau peste masura x . o constientizez ,o cunosc si nu mai pot fara ea.masura . asta inseamna ca implicit s-a schimbat si scopul...adica nu mai beau ca sa ma-nbat,acum se zice ca beau ca sa ma simt bine! si nu e acelasi lucru.categoric nu!acum beau de cate ori am cate un down..( din ups and downs pt cine nu stie). tre sa recunosc ca pana la urma marele meu noroc este ca downs-urile nu sunt tocmai dese, ci asa ,cam p la 2 saptamani...si le pot controla( cu atat mai mult cu ajutorul prietenelor).
eu ziceam intr-una...daca nu beau si imi fac de cap la varsta asta cand sa o fac? cand o sa am sot si copii si servici serios si o sa ma stie toata lumea? nu. acum e momentul. fiecare varsta trebuie sa aibe nebuniile ei. si astea sunt nebuniile mele,excentricitatile care ma determina...beau cate un rand cu cele 2 prietene deosebite pe care le am,din cand in cand.(din cand in cand cate un rand, nu prietenele :D).si ca sa fiu sincera e foarte bine.sunt atat de pro' incat cred ca atunci cand o sa am copii si o sa ajunga la varsta mea...am sa ma fortez sa beau un pahar cu ei.
te deschide, te face sa spui ce vrei cu adevarat,te lasa fara inhibitii, te descopera, te porneste...s.a.m.d.
acum a se tine cont de : alcoolul dauneaza grav sanatatii!!! ... si tutunul,si grasimile,si sarea, si E-urile....

despre copilarie

nu stiu exact despre ce vroiam sa scriu...mi-a amintit cineva despre cat de bine e sa fii copil,m-am gandit la copilaria mea.as putea sa umplu cateva volume cu toate povestirile din copilarie...sunt atat de multe.
am avut o copilarie foarte fericita!!! nu mi-a lipsit niciodata nimic,desi nu aveam intotdeauna de toate. am o mama a carei simpla prezenta extraordinar de puternica m-a educat, m-a invatat sa disting binele de rau,sa imi formez o constiinta puternica care nu ma va parasi niciodata. am fost un copil cumintel as spune eu,dar stiu ca am facut si multe nazbatii,am luat si bataie.dar pe mine chiar m-a ajutat.(normal ca nu ma refer la bataie la modul abuziv!!! ci la genul de bataie p care ar fi primit-o orice copil daca disparea de acasa vreo 5 ore fara sa stie nimeni d el la varsta de 6 ani(eram acasa la o vecina) sau daca il gasea mama la ora 12 noaptea p casa scarii cu papusi,lighean cu apa(era piscina pt barbie) la varsta de 7 ani! a si era sa uit de caietele primite peste cap cand trebuia sa invat tabla inmultirii! hihihi hi! acum ma amuza teribil sa imi amintesc.
mi-am petrecut cea mai mare parte a vacantelor la sebis cu verisorii mei.am invatat si de la ei foarte multe, dar mai ales am trait frumos impreuna cu ei.la plimbari pe dealul mare, dupa "calugarite" , dupa alune,dupa fragutze,cu bicicletele,pe valea inghetata iarna,cu saniile,cu caii...o minunatie de amintiri pe care sper sa nu le uit niciodata.senzatia de emotie pe care o traiesc si acum amintindu-mi-le merita intr-adevar ani de viata!
tot acolo m-am si indragostit prima data. si am trait emotiile primului sarut adevarat...
apoi de prin clasa a 8-a au inceput problemele...baieti,prietene,amici,invidie,primele betii,lume,certuri cu mama,am inceput sa fumez,scoala,razvrateala,rebeliune in doze crescatoare, etcetcetc...si in perioada ce a urmat s-au intamplat lucruri frumoase...doar ca nu au nimic de-a face cu feelingul copilariei fericite,plina de amintiri bucuroase, pe care am avut-o!!!
am incercat sa subtiez cat mai mult si sa dau doar cateva repere despre copilaria mea.pentru ca altfel ar fi durat cateva zile pana povesteam...dar am sa mai reiau.in primul rand pentru ca mi-a facut mie foarte bine sa imi amintesc!
pupik
andreea

ce ne dorim?

nu stiu cu ce sa incep exact...am tinut cateva jurnale in viata mea,dar niciodata unul public; pana la urma asta este blog-ul sau cel putin asta vreau sa fie el pentru mine. daca stau bine sa ma gandesc nici macar nu stiu daca sunt genul de persoana care sa se deschida si sa isi expuna toate gandurile asa cum sunt ele si cum ,de fapt, le avem noi toti... vesele, triste, emotionante, intime , stupide, neclare sau foarte precise....
dar am sa incerc. pentru ca mi se pare o metoda buna de a te autoanaliza pana la urma si daca la toate ideile mele as primi si raspunsuri,indiferent de la cine vin ele,sunt chiar bucuroasa!

probleme avem toti,mai mici mai mari,iar una dintre ultimele mele framantari este ca nu stiu ce vreau.nu stiu ce imi doresc.am momente cand cred ca stiu ,dar apoi actiunile mele ulterioare imi arata ca nu este deloc asa.cred ca varsta de 22 de ani este o varsta critica...ai asteptari mari de la tine insuti incepand de la felul in care gandesti,la intamplarile ce se produc,de la prietenii cu care te inconjori, de la job, de la abordarea pe care o faci in anumite situatii...si apoi mai sunt asteptarile celor din jurul tau,asteptari pe care nu intotdeauna le cunosti sau poate le denaturezi si cu toate astea insisti sa le satisfaci.
si pentru ca sunt atatea derivate din orice decizie pe care o iei toate lucrurile ajung sa fie extrem de complicate. asa ajungi sa iei decizii complect eronate, sa faci gesturi si sa spui lucruri pe care mai apoi ,chiar a doua zi, sa le regreti enorm, asa te scufunzi,iti pierzi prietenii, asa ranesti,asa te complici.
asa se naste teama de a-ti asuma responsabilitati,asa se naste teama de a fi judecat gresit,de a da impresie gresita unor oameni despre care iti pasa.si vrei sa nu mai faci nimic!
si te trezesti apoi plin de remuscari , te trezesti ca nu esti deloc omul care vrei sa fii,nici macar omul care se asteapta altii sa fii,te trezesti ca nu iti plac impresiile despre tine ale oamenilor din jur si nu ai cum sa le stergi si sa le schimbi,te trezesti graind ca vrei asa sau ca vrei asta,lucrurile se intampla in continuare si apoi te trezesti ca tu de fapt nu vrei nimic si in nici un caz nu vrei ceea ce ti s-a intamplat si cum s-a intamplat.
si apoi o iei de la capat.cu toate framantarile...
deci ce vreau eu de fapt? ce vrem noi?mi-as dori sa imi cada din cer o agenda speciala pentru mine unde sa gasesc scris ce vreau,ce trebuie sa mi se intample si mai ales pasii pe care sa ii urmez pana acolo.