back

am absentat cateva zile datorita faptului ca EU am fost ocupata. da...chiar asa...nu stiu daca din disperare de cauza sau din curaj nebunesc ( desi eu mizez pe prima varianta) m-am avantat intr-o mica afacere. in clubul meu preferat eu urma sa tin partea de mancare, ca doar ma pricep :P . eh, dupa ce timp de 5 zile am muncit la propriu de una singura (cu mic ajutor din partea prietenei bune), mi-am rupt picioarele si am acumulat oboseala peste masura, am constat fara nici un pic de uimire ca nu merge... oamenii ies in oras sa bea nu sa manance, desi un cartof prajit sau un sandwich mai merge p la 3 dimineata. am spus ca nu m-am umplut de uimire pentru ca de la bun inceput de cand am auzit ideea introducerii unor feluri de mancare acolo am spus ca nu va merge si ca nu are cum sa fie o afacere din asta. si aveam dreptate. asta este si motivul pentru care spun ca disperarea m-a facut sa accept propunerea, contrar intuitiei mele. asa ca am strans frumos jucarelele, mi-am achitat datoria ( chiria p 5 zile lucrate) si gata. i'm back where i started si nu chiar, pentru ca mi-a folosit ca experienta in ceea ce inseamna o afacere in ziua de azi. sincer este foarte foarte greu. piata este supra-saturata, si afectiunile acestei "boli" o resimt indeosebi afacerile mici fara vreun sprijin solid. cred ca cel mai safe si cu stress minim este sa lucrezi pe salar, la patron sau la stat unde stii ca iti faci treaba bine , banii vin, nu iti faci treaba bine, iti cauti de lucru, si stresul a ceea ce inseamna: birocratie, taxe, impozite, salarii, asigurari,etc, ii revine altcuiva. dap...asa ca trebuie din nou sa ma reorientez si sa vad cum pot sa fac sa ajung acolo unde stiu ca imi doresc. it sure takes a lot of hard-work...and i am sure up for it!!!

nepotriviri

unii oameni nu se potrivesc. este una din ultimele mele observatii sociologice :)). prieteni, cupluri, amici, cunostinte. se intalnesc, zambesc, discuta platonic, iar mintea fiecaruia este pe alta lungime de unda. prietenii , desi nu se potrivesc, se agata unii de ceilalti pentru ca nu au pe altcineva, si majoritatea, la o anumita varsta , nici nu mai au chef sa isi faca cunostinte noi, sa mai treaca din nou prin calvarul primelor impresii, primelor povestiri, a retrairilor momentelor cheie din viata. vad chestia asta in jurul meu tot timpul. explicatia e simpla si totusi sentimentul e gresit. toata chestia asta e o greseala, dupa parerea mea. atunci cand exista nepotriviri in gasca de prieteni, inevitabil nici timpul petrecut impreuna nu este de cea mai buna calitate. apar neintelegeri, dezacorduri, "intepaturi", dar rar se gaseste puterea de a merge mai departe. de a ridica fruntea sus si de a spune "asta e, nu ne potrivim, nu ne asimilam, nu ne omogenizam ca si grup, cautam altceva". de fapt , de la o anumita varsta , nici macar nu se mai incearca treaba asta, desi in ceea ce priveste calitatea timpului liber petrecut cu prietenii, ar putea fi cea mai pozitiva chestie...
prietenii ca prietenii, dar ceea ce chiar chiar nu pot intelege sunt cuplurile care nu se potrivesc. cupluri care in cel mai clar si evident mod cu putinta nu se potrivesc. adica e atat de transparenta chestia, incat nici nu trebuie sa te straduiesti sa observi, iti sare in ochi pur si simplu. e deranjanta doar simpla lor aparitie, sa nu mai vorbim de limbajul lor corporal, de felul in care (nu) se privesc, de ciondranelile pe care le au de cele mai multe ori in public, de observatiile incarcate de frustrari pe care si le fac unul altuia, de lipsa de atentie sau macar interes fata de persoana de langa ei, de felul in care in ochii vreunuia se citeste oboseala, plictis, suferinta.... aia ce scuza au de sunt impreuna? aaa...majoritate ar raspunde ca e mai bine asa decat sa fie singuri, ar raspunde ca nici vorba de nepotrivire intre ei doi, ar raspunde ca e treaba lor sau ca lor asa le place... ceea ce in definitiv e adevarat. nu ne place sa fim singuri, de aceea in mod automat tindem sa rezistam, sa tragem cat mai mult de o relatie sau prietenie care nu mai functioneaza de mult; e adevarat ca atunci cand suntem pusi in fata faptului implinit tindem sa (ne) mintim, sa ne protejam de suferinta,sa negam adevarul dureros; si tot la fel de adevarat e ca e treaba fiecaruia cum isi dirijeaza viata , iar in gusturile si placerile oamenilor nu te poti caca.
e intr-adevar greu sa fii singur... trebuie sa ai un control fantastic asupra psihicului propriu, pentru ca pe perioade lungi, singuratatea incepe sa se simta si fizic. si totusi prefer sa ma doara cat de singura sunt, decat sa ma aflu in prezenta unui om total nepotrivit, personalitatii mele, felului meu de a fi, felului in care gandesc, felului in care as vrea sa imi traiesc viata, principiilor, educatiei pe care am primit-o si mediului in care m-am dezvoltat. nepotrivirea doare mai tare!!!

so...

so...aparentele insala! in ultimele doua saptamani asta e lectia pe care am invatat-o. desi am mai stabilit o data ca nu e bine sa judeci oamenii si sa comentezi atunci cand nu e treaba ta sa o faci, de aia tot se mai intampla. suntem categorici de multe ori , inainte sa vedem finalitatea unei situatii sau si inainte de a privi mai atent macar... si gresim. bineinteles ca tanti de la aprozar nu este un om rau si o acritura, ci doar am aflat ca are niste probleme grave cu unul din cei 3 copii pe care ii creste si poate de aia nu are chef sa fie extra amabila cand eu am cumparat un pachet de tigari. bineinteles ca prietena mea de la bloc nu e aroganta , ci are un motiv sa fie suparata pe lume, doar ai ei divorteaza si urmeaza sa se mute in alta parte din locul unde a copilarit, iubitul meu nu ma inseala, doar ca imi organizeaza o petrecere surpriza de ziua mea si de teama sa nu aflu se tot fastacea asa... exemple ar putea sa urmeze multe... noi ne grabim sa judecam oamenii, ne e greu sa uitam deprinderea asta. si mai ales e grav cand ne grabim atat de tare sa punem etichete, indiferent de oameni si de situatii , incat ne facem rau implicit noua insine. dar noi ne grabim, noi nu avem timp sa avem rabdare si sa vedem exact incotro bate vantul. noi vrem totul acum , daca se poate chiar "ieri" , vrem sa stim totul, sa se intample totul, sa facem totul, acum. daca s-ar putea si fructele in copac sa se coaca "acum". ah! am uitat ca treaba asta se intampla deja indiferent de anotimp, s-au inventat chimicalele x care fac fructele uriase sa se coaca in timp record... :P
eu una sunt un om care incearca. chiar incerc sa ma corectez, chiar incerc sa nu mai pun etichete inainte de a sti niste lucruri, chiar incerc sa respect intimitatea celui de langa mine, chiar incerc sa nu judec oamenii , incerc sa nu ma las influentata, sa nu ma las impresionata de barfele unor binevoitori, sa am rabdare cu cei din jurul meu, pentru ca nu toti avem acelasi ritm, doar ca ...cateodata ma ia valul grabelii si pe mine , ma grabesc si eu in rand cu restul lumii si ceea ce e evident important scapa...si apoi gresesc in toate felurile de mai sus. sorry about that! I am only human ...

exercitiu de control

am vrut sa scriu un articol despre un subiect foarte important pentru mine... l-am si scris de fapt, dar apoi am respirat si am numarat pana la 10 , l-am recitit si mi-am dat seama ca nu e bine. as fi dezvaluit mult prea mult una din marile mele slabiciuni, erau mult prea evidente unele aspecte, erau poate prea importante pentru mine si atunci am sters. am sters tot . pentu ca nu se stie niciodata cine arunca un ochi, poate chiar si din greseala aici. si nu trebuie sa stie. nu trebuie sa stie toata lumea nici ce se intampla in viata mea, nici cum e, nici cum ajung din punctul A in punctul B, nici cine ma duce acolo, nici ce simt cu adevarat, nici despre cine, nici ce ma supara , nici ce ma bucura. cred ca asta e cel mai mare defect pe care il am. faptul ca vorbesc cu "toata lumea" despre tot ce inseamna ceva pentru mine. e drept, pana acum nu prea avea cine ce sa imi faca, sa ma afecteze negativ, nu prea avea nimeni cu ce sa ma atinga orice ar fi stiu despre mine, acum lucrurile s-au schimbat. e un defect mare. nu e bine sa fii sincer, sa te deschizi in fata tuturor si sa speri ca nu e nimeni rau acolo. pentru ca e ... si chiar iti poate face rau in feluri pe care nici macar nu le banuiesti, feluri despre care daca ti-ar spune cineva ai raspunde banal cu "si ce?" sau cu "nu are nici o importanta" , dar adevarul e ca are importanta si nu e deloc placut sa te trezesti in situatia banala de a ti se face rau, gratuit sau cu folos pentru persoana X. trebuie sa imi pastrez calmul, sa nu ma scap sa spun nimic gresit atunci cand nu trebuie , nici despre mine, si cu atat mai putin despre altii... asta e defectul meu cel mai mare. vorbesc cu toata lumea. e un defect tare nasol... nu imi place. dar il am. asa ca de azi inainte incepe exercitiul de control al informatiilor care imi ies pe gura. pupik

iar ganduri

so... vara e aproape trecuta de acum...e septembrie. pot doar sa spun ca am avut o vara foarte frumoasa. cu foarte mult timp liber ( lucru nu foarte pozitiv, dar pentru care am fost foarte mult invidiata), cu calatorii, cu chefuri, momente speciale, prieteni dragi, fotografii multe si amintiri minunate! am cunoscut si oameni noi, am trecut prin tot felul de situatii, de la cele bune la cele mai putin bune, m-am distrat, mi-a placut felul in care mi-am umplut timpul,desi puteam sa mai fac cateva chestii in plus... s-a incheiat vara cu nunta unor prieteni dragi, o nunta frumoasa in alb si rosu, o nunta pe care as putea sa o caracterizez cam la fel ca si vara pe care am avut-o eu: frumoasa,dar prea scurta, cu momente speciale, distractie multa, oameni frumosi , o amintire frumoasa.
am ramas eu si prietena mea, cuprinse de nostalgie...a trecut vara, iar toamna, iar ploi, iar vreme urata, iar birturi innecate in fum, iar aceeasi oameni inghesuiti , iar noi.
si cel mai important, iar ganduri de viitor.