women

nici cu femeile nu mi-e rusine. posibil totusi ca postul asta sa fie mai delicat tinand cont ca...si eu sunt femeie. sunt nehotarate ( ca doar tre sa incepem de undeva), foooaaarte nehotarate. si mai sunt schimbatoare, azi le place asa, maine nu le mai place, azi isi doresc una, maine vor alta. e o cacealma uriasa in capul multor femei ( ati observat cum am incercat sa ma sustrag din categorie prin adaugarea cuvantului "multor" ) , se leaga mereu de tipologii desprinse parca din filme siropoase sau din carti erotice usoare, viseaza cai verzi p pereti seara de seara inainte de culcare , doar-doar le-o trezi dimineata fat-frumos la usa, cu un buchet de trandafiri si cea mai originala declaratie de dragoste, ca sa inceapa perfect vreo poveste de dragoste ce sa dureze fara lipsuri pana la adanci batraneti, au obisnuinta sa despice mereu firul in paispe', analizeaza si organizeaza chiar debate-uri in toata regula cu cele 2-3 prietene, poate or da de capat comportamentului masculului x, vor sa dea mereu lovitura in cariera , mai ceva ca in cele mai de succes filme, cu fat-frumos la brat, ca doar de la varsta de 13 ani viata femeii se invarte in jurul unui singur obiectiv: cautarea barbatului "perfect", perfect pentru fiecare din noi , evident ( asta ca sa clarificam uzul excesiv al frazei si revolta multor barbati ofuscati care raspund ca nu exista barbatul "perfect"), suntem jucause cand ne place noua, si prea serioase cand nu ne place sa fim copii, suntem atente la cele mai nesemnificative gesturi sau cuvinte ( putine) rostite de barbati; ne e frica si credem insistent in protectia si confortul pe care ti le ofera imbratisarea unui barbat, dar pe de alta parte ies intepator feministele din noi, urland ca mai bine traim in abstinenta decat sa lasam barbatul sa conduca ( e datoria lui pana la urma, dar recunoastem foarte rar); si noi avem carente majore in a preciza cu relativa exactitate ce ne dorim ( ca doar dc barbatii nu spun , ce, noi suntem mai fraiere?), duc o lupta asidua in lupta cu concurenta, trebuie mereu sa fim in stres continuu in ce priveste aratarea proprie, kilograme cat mai putine, privarea de dulciurile atat de mult iubite, chinuri la cosmeticiana , care devine un tainuitor al celor mai importante evenimente din viata noastra mai ceva ca un preot, pozitii si tinute care sa scoata in evidenta tot ce avem noi mai bun de aratat, la fel , pentru un anume EL... suntem incapatanate rau...avem fazele alea cand ni se pune pata si atunci nimic nu poate sta in calea indeplinirii dorintei respective, ne place sa ne auzim, ne place sa ni se dea dreptate, ne contrazicem chiar si atunci cand nu suntem prea sigure ca avem dreptate, ca doar nu putem sa ne stirbim nici noi ( la fel ca barbatii) imaginea de femei de top, atotstiutoare... suntem niste rasfatate, avem mereu impresia ca anumite comportamente, dulcegarii,recompense si aprecieri ni se cuvin pur si simplu pentru ca suntem sexul frumos (delicate ca niste floricele de primavara nu?). avem asteptari mari de la noi si de la cei din jur si nu de fiecare data dam tot ce ne sta in putinta ca sa obtinem ce urmarim... suntem experte in reprosuri, si parca simtim uneori cate o placere malitioasa cand ni se da dreptate ulterior, cu scuzele de rigoare.vrem totul sau nimic, suntem greu de multumit si nu prea apreciem efortul celor care macar se straduiesc sa o faca... iubim, ne atasam si ne dorim enorm reversul... deh...wemen!
p.s. a nu se generaliza. este o parere personala si nu face referiri decat la observatiile din creierul meu de femeie!