nu stiu cu ce sa incep exact...am tinut cateva jurnale in viata mea,dar niciodata unul public; pana la urma asta este blog-ul sau cel putin asta vreau sa fie el pentru mine. daca stau bine sa ma gandesc nici macar nu stiu daca sunt genul de persoana care sa se deschida si sa isi expuna toate gandurile asa cum sunt ele si cum ,de fapt, le avem noi toti... vesele, triste, emotionante, intime , stupide, neclare sau foarte precise....
dar am sa incerc. pentru ca mi se pare o metoda buna de a te autoanaliza pana la urma si daca la toate ideile mele as primi si raspunsuri,indiferent de la cine vin ele,sunt chiar bucuroasa!
probleme avem toti,mai mici mai mari,iar una dintre ultimele mele framantari este ca nu stiu ce vreau.nu stiu ce imi doresc.am momente cand cred ca stiu ,dar apoi actiunile mele ulterioare imi arata ca nu este deloc asa.cred ca varsta de 22 de ani este o varsta critica...ai asteptari mari de la tine insuti incepand de la felul in care gandesti,la intamplarile ce se produc,de la prietenii cu care te inconjori, de la job, de la abordarea pe care o faci in anumite situatii...si apoi mai sunt asteptarile celor din jurul tau,asteptari pe care nu intotdeauna le cunosti sau poate le denaturezi si cu toate astea insisti sa le satisfaci.
si pentru ca sunt atatea derivate din orice decizie pe care o iei toate lucrurile ajung sa fie extrem de complicate. asa ajungi sa iei decizii complect eronate, sa faci gesturi si sa spui lucruri pe care mai apoi ,chiar a doua zi, sa le regreti enorm, asa te scufunzi,iti pierzi prietenii, asa ranesti,asa te complici.
asa se naste teama de a-ti asuma responsabilitati,asa se naste teama de a fi judecat gresit,de a da impresie gresita unor oameni despre care iti pasa.si vrei sa nu mai faci nimic!
si te trezesti apoi plin de remuscari , te trezesti ca nu esti deloc omul care vrei sa fii,nici macar omul care se asteapta altii sa fii,te trezesti ca nu iti plac impresiile despre tine ale oamenilor din jur si nu ai cum sa le stergi si sa le schimbi,te trezesti graind ca vrei asa sau ca vrei asta,lucrurile se intampla in continuare si apoi te trezesti ca tu de fapt nu vrei nimic si in nici un caz nu vrei ceea ce ti s-a intamplat si cum s-a intamplat.
si apoi o iei de la capat.cu toate framantarile...
deci ce vreau eu de fapt? ce vrem noi?mi-as dori sa imi cada din cer o agenda speciala pentru mine unde sa gasesc scris ce vreau,ce trebuie sa mi se intample si mai ales pasii pe care sa ii urmez pana acolo.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
da...asa e. de multe ori nu stiu ce imi doresc de la viata, iar alteori simt ca am piatra filozofala in mana. important e ca de fiecare data cand ne pierdem, sa stim sa ne regasim.si chiar dc nu luam intotdeanu deciziile corecte si dezamagim o sa gasim solutii de indreptare..chiar dc spre altceva, spre altcineva... varsta de 22 de ani e critica pt ca ne hotaraste in mare viitorul, dar sa vezi pe la 30-35 cate o sa avem pe cap :)
am citit in timp ce ascultam james blunt si sincer mi s-a "zvarcolit" sa zic asa ceva in mine...toti cred ca suntem la fel la varsta asta, insa cred ca cel mai usor sa ne concentram p obiective p termen scurt ca drumul sa nu ni se para prea lung pana ajungem la scop si fie sa ne plictisim fie sa ne speriem..cred ca e mai bine cu tehnica fericirii d moment, pt ca viitorul e ceva putin cam multa realitate pt 22 ani..suntem cu un picior in adolescenta si cu unul in maturitate si asta ne face sa ne pierdem echilibrul total in unele momente
Trimiteți un comentariu