februarie

este un cer pufos si o lumina portocalie-cumva. nu ma asteptam sa mai revina zapada iernii dupa ce acu 3-4 zile am avut 15-18 grade. se schimba vremurile si de data aceasta am fost placut surprinsa. e frumos cand ninge. cand bradul din curte este alb si se apleaca greu sub neaua. ma umple de speranta imaginea asta. sunt in sfarsit pozitiva din toate punctele de vedere. in sfarsit simt si eu ce inseamna asta. am mai simtit-o cu ceva timp in urma, doar ca am uitat. mi-am descarcat creierii de orice urma de zapaceala si sentimente gri si acum ma bucur. ma bucur pentru ca stiu ca viata mea acum incepe. am 23 de ani, putina intelepciune, dorinta, vointa si teluri inalte. si sunt mai mult decat pregatita sa le ating si sa intampin odata cu asta tot ceea ce mi se pune in cale. am mai spus-o, dar cred ca niciodata nu am crezut in asta la fel ca si acum. simt o energie extraordinara. sunt odihnita. am acumulat multe in ultimii doi ani si simt ca vine perioada cand voi revarsa tot. si vreau sa fac asta, pana cand nu voi mai avea nimic de spus, de daruit, de facut. e prematur sa spun acum, dar atunci cand voi face aceste lucruri , cand voi obosi din nou si totul isi va pierde sensul, stiu ca ma voi intoarce acasa.pentru ca pot sa fac multe si pentru ca am intotdeauna unde sa ma intorc. ma simt bine. e important.